Absolvenţii care nu şi-au găsit de muncă în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor pot beneficia de indemnizaţie de şomaj. Peste 40.000 de astfel de solicitări au fost depuse la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă între 1 iunie şi 31 iulie 2013.
Dintre cei 43.008 absolvenţi, 3.970 s-au înscris în luna iunie, iar 39.038 în iulie. Astfel, potrivit datelor ANOFM, 648 sunt absolvenţi de învăţământ primar, gimnazial şi profesional, 35.728 de învăţământ liceal şi post-liceal şi 2.662 de învăţământ universitar.
"Dupa ce s-au înscris la agenţiile de ocupare a forţei de muncă sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi, absolvenţii pot beneficia de serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori, precum şi de serviciile de informare şi consiliere profesională, pot participa la cursuri gratuite de formare profesională", precizează ANOFM.
Absolvenţii care într-o perioadã de 60 de zile de la absolvire nu reuşesc sã se încadreze în muncã potrivit pregãtirii profesionale, beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinta1, pe o perioadă de 6 luni.
Indemnizaţia de somaj nu se acordă automat tuturor celor care s-au înscris în termenul legal de 60 de zile de la absolvire, ci se acordă la cerere.
Cererea, însoţită de documentele necesare, se depun de către solicitant la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu/reşedinţă.