Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Andrei Plăcintă, ŞASE ANI de închisoare cu EXECUTARE

Publicat in Romania Libera, vineri 6 iulie 2012 ·

UPDATE Andrei Plăcintă a fost condamnat vineri la şase ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a rămas vineri în pronunţare în dosarul lui Andrei Plăcintă, urmând să decidă dacă îl condamnă pe acesta la închisoare cu executare, după cum a cerut acuzarea, dacă îl achită, după cum a solicitat apărarea, sau dacă menţine decizia Tribunalului Bucureşti, informează Mediafax.

CAB a dezbătut, vineri, apelurile procurorilor şi apărării, în dosarul de tâlhărie, tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri în care fiul senatorului Sorina Plăcintă a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare.

La termenul de vineri al procesului, instanţa a respins toate solicitările de probe făcute de avocatul din oficiu în apărarea lui Andrei Plăcintă. Apărătorul a cerut instanţei, printre altele, preluarea unor probe biologice de la Andrei Plăcintă, iar în urma analizării ADN-ului din acestea să se constate dacă fiul senatorului are un caracter preponderent violent sau dacă este o persoană calmă, care nu ar fi predispusă la violenţe.

Preşedintele completului de judecată, judecătoarea Iulia Ciolcă, a respins toate cererile apărării, arătând în privinţa celei de prelevarea de probe biologice că, în opinia sa, nu se pot stabili trăsăturile de caracter ale unei persoane, pe baza ADN-ului.

În final, după ascultarea pledoariilor acuzării şi apărării, instanţa a rămas în pronunţare, urmând să se ia o decizie vineri seară.

Procurorii bucureşteni au cerut condamnarea lui Andrei Plăcintă la o pedeapsă orientată către maximum în cazul celor trei fapte de care acesta este acuzat, cea de tâlhărie putând ajunge, conform legii, la 18 ani de închisoare.

Andrei Plăcintă a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 14 martie, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum 10 minute
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 8 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 10 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Vremea

București
acum

13°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°