Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul CCR Acsinte Gaspar: Ne vom reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi

Publicat in Adevarul, vineri 10 august 2012 ·

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, ieri, că nu a fost consultat cu privire la erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a aflat de existenţa ei de la televizor, potrivit Gândul.

Pentru a clarifica lucrurile, judecătorul Acsinte Gaspar i-a solicitat preşedintelui Curţii o şedinţă extraordinară. Acesta a mai precizat că, este posibil, ca o şedinţă a plenului Curţii să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi.

„Am spus că este bine ca cei nouă judecători să se reunească pentru a clarifia unele lucruri. Dânsul (n.r. - Augustin Zegrean) a spus că va face toate demersurile pe lângă ceilalţi colegi pentru a vedea în ce măsură pot fi convocaţi. Trebuie să ţinem cont că este perioada de vacanţe, unii sunt plecaţi din ţară, alţii sunt în ţară. Dacă nu reuşim să ne reunim toţi cei nouă judecători, nu are niciun rost. A rămas că ne vom reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, dar sub rezerva ca toţi colegii să fie disponibili să participe la şedinţă“, a declarat judecătorul Acsinte Gaspar, precizând că l-a întrebat despre ce erată este vorba şi pe judecătorul Ştefan Minea.

De asemenea, nici judecătorul Tudorel Toader nu a fost consultat despre eroarea materială, însă are convingerea că lucrurile se vor clarifica. El a precizat că i-a solicitat preşedintelui CCR Augustin Zegrean convocarea Plenului Curţii.

CCR a trimis luni seară o scrisoare către Guvern, în care se precizează că, dintr-o eroare, un paragraf esenţial nu a fost introdus în decizia luată vineri, cu privire la referendum. Acest paragraf specifică că listele electorale permanente sunt cele folosite la alegerile prezidenţiale, adică cele care cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot, ceea ce înseamnă că cetăţenii români plecaţi în străinătate nu mai pot fi scoşi de pe liste.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 19 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 19 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 22 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 35 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°