Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria conflictului din Siria după 2 ani şi jumătate de război

Publicat in Ziarul Financiar, joi 29 august 2013 ·

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict armat între forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de cel puţin 100.000 de morţi.

Mişcare de contestare fără precedent a început la 15 martie în Siria, după ce pe o pagină de Facebook, intitulată "Revoluţia siriană împotriva lui Bashar al-Assad 2011", a fost lansat un apel la manifestaţii pentru "O Sirie fără tiranie, fără lege de urgenţă (din 1963) sau tribunale excepţionale.

Ashar al-Assad este preşedintele Siriei şi secretarul regional al partidului Ba'ath. Tatăl lui, Hafez al-Assad, a condus Siria timp de 29 de ani până la moartea sa. Al-Assad a fost ales în 2000 şi 2007, dar de fiecare dată fără opoziţie.

Mişcarea de protest din martie cerea, fără succes, reforme democratice. Regimul a declanşat o reprimare brutală a opoziţiei, calificând sistematic opozanţii şi rebelii drept "terorişti" şi refuzând să admită existenţa unei revolte populare. Contestarea populară s-a transformat apoi în insurecţie armată

După un an de zile bilanţul morţilor din Siria ajunsese la 8.500 de persoane, majoritatea civili, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului. Cifrele la 15 martie 2011 erau: 8.500 morţi, 1,5 milioane de persoane au nevoie de ajutor alimentar, 25.000 de refugiaţi sunt înregistraţi în ţările vecine şi între 100.000 şi 200.000 de persoane sunt strămutate în interiorul ţării, potrivit ONU.

La 10 martie 2013, bilanţul războiului civil din Siria ajunge la 70.000 de morţi şi cel puţin 1 milion de refugiaţi. potrivit AFP. Reprimată dur de regim, revolta paşnică a sute de mii de sirieni s-a transformat treptat într-un conflict între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi numeroase grupări armat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 56 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 44 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 49 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 28 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 37 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°