Roşoagă şi compania a câştigat primul meci din acest campionat, învingând pe teren propriu pe FCM Alexandria cu 1-0. Cealaltă echipă vâlceană din serie, FC Oltchim a pierdut în deplasare, cu ALRO Slatina, scor 6-2.
Etapa a X-a din campionat a fost cu noroc pentru vâlcenii de la Ghecon, care au învins pentru prima dată de când sunt în liga a III-a. Echipa patronată de Dan Mazilu a marcat în minutul 22 al primei reprize, prin Bunescu, stabilind şi scorul final, 1-0 pentru Ghecon, care vor juca etapa următoare tot în deplasare, cu Progresul Corabia.
Concitadina formaţiei din Lăpuşata, FC Oltchim a pierdut la scor de tenis pe terenul grupării ALRO Slatina, coborând pe locul nouă în clasament. Bârsan a deschis scorul pentru gazde încă din minutul patru dintr-o lovitură de penalty, iar Dumitra a majorat după numai două minute. Preda a micsorat din diferenţă în minutul 42, stabilind scorul la pauză, 2-1 pentru Slatina. Buciuman a marcat de trei ori în partea secundă, spulberând visele vâlcenilor, care au mai înscris odată prin Dănuleţ în minutul 86 şi FC Oltchim a pierdut partida cu 6-2, urmând să joace etapa viitoare cu Triumf Bârca.
Rezultatele din etapa a X-a din seria a IV-a:
FC Argeş Piteşti II - CS Albota 2-1
FC Târgovişte - Progresul Corabia 2-0
Minerul Jilţ Mătăsari - Ralbex Turcineşti 1-2
FC Caracal - Armata Craiova 1-1
U Craiova II - Minerul Motru 2-3
Mâine, ora 15.00:
Prometeu Craiova - CS Vişina Nouă
Juventus Bascov - Triumf Bârca