Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un gest măreț în amintirea unui om bun, “Puiu farmacistul” GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 ·

Simionel Dimeca a fost cel mai longeviv diriginte al farmaciei din centrul Timișoarei, în perioada 1953-1977. Comunitatea aromânilor a ținut să fie prezentă la dezvelirea plăcii memoriale

În amintirea lui Simionel Dimeca a fost dezvelită o placă comemorativă, pe clădirea Farmaciei nr.2 din Piața Victoriei. S-a dorit un gest de recunoștiință pentru cel cunoscut în perioada 1953-1977 ca și “Puiu farmacistul”, timp în care a lucrat acolo ca diriginte. Simionel Dimeca s-a născut la Fetești, în 1925, într-o casă de aromâni. Ca fiu de farmacist, a dorit să continue tradiția familiei, astfel că după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial se înscrie la cursurile Facultății de Farmacie din București, absolvindu-l în vara anului 1950.

GALERIE FOTO

La scurt timp se stabilește la Timișoara, unde lucrează ca farmacist timp de 37 de ani.

“Prin firea sa deschisă şi având un suflet mare, a încercat să ajute, ori de câte ori a putut, pe cei ce treceau pragul farmaciei sale, lumea ştiind că acolo e un om bun, domnu’ Puiu farmacistul. Oamenii veneau cu o problemă, el scotea sticluțele, iar în două zile se făceau bine. Avea leac pentru toți. Eu jucam handbal în tinerețe, iar înaintea unui meci, îmi amintesc și acuma, am venit cu toată echipa la el sî ne ajute. Am primit sticluțele și am câștigat”, a declarat Radu Dimeca, fiul lui Simionel Dimeca.

Farmacistul a murit în 2009, iar ca ultimă dorință a dorit să fie incinerat, iar cenușa sa să fie aruncată în mare, într-un loc de vis, aflat în zona unui golf de pe coasta Croației.

Pentru că a făcut parte din comunitatea aromânilor, la dezvelirea plăcii comemorative au participat și câțiva machedoni. Printre ei s-a aflat și Victor Enache, redactorul șef al singurului ziar al aromânilor, Chicuta di harauă. “L-am cunoscut pe domnul Dimeca. Era un senior al Timișo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 6 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°