Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil născut la 9.000 de metri altitudine - Revista presei internaționale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 decembrie 2009 ·

În presa internațională de astăzi este relatată venirea pe lume a unui copil, într-un avion aflat la 9.000 de metri altitudine, anunțul lui Vladimir Putin, privind o posibilă candidatură la președinția Rusiei, precum și eliberarea a peste 100 de muncitori, care erau exploatați, într-o frabrică din Mexic. Printre alte subiecte, părinții sunt sfătuiți să nu le cumpere copiilor arme de jucărie, iar cel puțin 20 de persoane au murit într-un incendiu din Indonezia.

Copil născut la 9.000 de metri altitudine

123 de pasageri din zborul care făcea legătura între Chicago și Salt Lake City, au fost martorii unei nașteri, relatează NBC News. O femeie de la bordul avionului a născut la 9.000 de metri altitudine, fiind asistată de un medic, prezent în avion, și de serviciile medicale, prin radio.

Avionul a aterizat de urgență în Denver, unde aștepta o ambulanță. Starea mamei și a nou-născutului este bună.

Putin ar putea candida din nou la președinția Rusiei

Vladimir Putin, actualul premier al Rusiei, a declarat că nu exclude posibilitatea de a candida pentru funcția de președinte, la alegerile din 2012, informează Associated Press.

Putin a renunțat, anul trecut, la fotoliul de la Kremlin, după două mandate prezidențiale, întrucât Costituția nu îi permitea un al treilea mandat consecutiv.

107 muncitori tratați precum sclavii, eliberați în Mexic

Autoritățile din Mexic au eliberat 107 persoane cu vârste cuprinse între 14 și 70 de ani, despre care au declarat că erau ținuți ca sclavi într-o fabrică, informează CNN.

”Erau bătuți, unii dintre ei prezentând pe corp răni grave și fracturi. Unele victime au fost abuzate sexual și toți era deshidratați și înfometați”, a declarat un oficial. Clădirea, despre care se credea că e un centru de reabilitare pentru dependenții de droguri, avea gratii la ferestre.

Un in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°