Cei care îşi ţin banii în bănci, respectiv cei pentru care depozitul bancar reprezintă principala formă de economisire, se confruntă de aproape un an cu ceva nou care naşte multe întrebări, socoteli lunare şi multă presupunere în ceea ce priveşte viitorul:

1) cifrele mici, adică ratele mici la depozite, fie că sunt la lei, fie că sunt la euro;

2) o schimbare de scadenţe pe care deponenţii nu prea au trăit-o, respectiv cine vrea dobânzi mai mari trebuie să-şi lase banii pe termen lung pe unul, trei sau cinci ani faţă de o lună, trei luni, şase luni cu care erau obişnuiţi, ceea ce implică o confruntare cu necunoscutul în tot acest timp;

3) mişcările de curs în sus sau în jos de câteva procente, pe care guvernatorul BNR Mugur Isărescu nici nu le mai ia în considerare, dar care anulează peste noapte câştigul rezultat dintr-un depozit

bancar, unde ratele sunt mici. Asta dacă nu produce pierdere.

Faţă de 2008-2010, asta ca să iau o perioadă mai apropiată, dobânzile la lei şi la euro s-au înjumătăţit, dacă nu chiar mai mult. În 2009, băncile plăteau o dobândă de 10-14% la lei în funcţie de cât le ardea buza, iar acum plătesc 3-5,5%. În 2009, la euro, pentru a-şi asigura lichiditate având în vedere începutul crizei, băncile plăteau 6-8% şi chiar 10% pentru sumele mari, de la un milion de euro în sus, iar acum oferă 1,5-3,8%.

În 2009, la o creştere a cursului leu-euro de 6,9%, câştigul în euro adus de un depozit în lei (dobânda la lei minus creşterea cursului) a fost de 5-6%. Cam cât dobânda la euro. Deci cine a avut lei nici nu a câştigat, nici nu a pierdut real în euro. În 2010, la o dobândă în lei de 7-10% şi o depreciere a cursului de 1,3%, câştigul real în euro a fost de 6-9%. Dacă facem o comparaţie cu dobânzile la euro care au mai scăzut, spre 4-5%, rezultă un plus real peste un depozit la euro de 2-3%. În 2011, la o creştere a