Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai dramatică schimbare din ultimul deceniu în ceea ce priveşte economisirea la bancă

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 8 septembrie 2013 ·

Cei care îşi ţin banii în bănci, respectiv cei pentru care depozitul bancar reprezintă principala formă de economisire, se confruntă de aproape un an cu ceva nou care naşte multe întrebări, socoteli lunare şi multă presupunere în ceea ce priveşte viitorul:

1) cifrele mici, adică ratele mici la depozite, fie că sunt la lei, fie că sunt la euro;

2) o schimbare de scadenţe pe care deponenţii nu prea au trăit-o, respectiv cine vrea dobânzi mai mari trebuie să-şi lase banii pe termen lung pe unul, trei sau cinci ani faţă de o lună, trei luni, şase luni cu care erau obişnuiţi, ceea ce implică o confruntare cu necunoscutul în tot acest timp;

3) mişcările de curs în sus sau în jos de câteva procente, pe care guvernatorul BNR Mugur Isărescu nici nu le mai ia în considerare, dar care anulează peste noapte câştigul rezultat dintr-un depozit

bancar, unde ratele sunt mici. Asta dacă nu produce pierdere.

Faţă de 2008-2010, asta ca să iau o perioadă mai apropiată, dobânzile la lei şi la euro s-au înjumătăţit, dacă nu chiar mai mult. În 2009, băncile plăteau o dobândă de 10-14% la lei în funcţie de cât le ardea buza, iar acum plătesc 3-5,5%. În 2009, la euro, pentru a-şi asigura lichiditate având în vedere începutul crizei, băncile plăteau 6-8% şi chiar 10% pentru sumele mari, de la un milion de euro în sus, iar acum oferă 1,5-3,8%.

În 2009, la o creştere a cursului leu-euro de 6,9%, câştigul în euro adus de un depozit în lei (dobânda la lei minus creşterea cursului) a fost de 5-6%. Cam cât dobânda la euro. Deci cine a avut lei nici nu a câştigat, nici nu a pierdut real în euro. În 2010, la o dobândă în lei de 7-10% şi o depreciere a cursului de 1,3%, câştigul real în euro a fost de 6-9%. Dacă facem o comparaţie cu dobânzile la euro care au mai scăzut, spre 4-5%, rezultă un plus real peste un depozit la euro de 2-3%. În 2011, la o creştere a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 34 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 57 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°