Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Componenţa actuală a Parlamentului/ Unde se va instala Cristian Diaconescu după demisia din PSD?

Publicat in Adevarul, joi 25 februarie 2010 ·

De la alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD, din partid au debarcat nu mai puţin de patru parlamentari, doi senatori şi doi deputaţi. Cea mai spectaculoasă demisie a fost însă cea a lui Cristian Diaconescu. Pe lângă motivul real pentru care Diaconescu a renunţat atât la candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului, cât şi la partid, curios este şi locul pe care acesta îl va ocupa în plan politic de aici înainte.

Gabriel Oprea îl aşteapta cu braţele deschise în grupul independeţilor pe care l-a format, dar Diaconescu a declarat că a respectat Regulamentul, potrivit căruia nu putea activa în afara unui grup.

"Asocierea la un grup e obligatorie, odată ce părăseşti un altul. Vă rog să nu faceţi speculaţii în legătură cu opţiunile mele viitoare, în legătură cu aranjamente sau anumite poziţionări, care chiar nu îşi au locul în acest moment. Nu poţi rămâne ca stânca Gibraltarului odată ce ai părăsit un grup politic", a explicat Cristian Diaconescu aseară, la Antena 3.

Întrebat care este partidul pentru care ar opta, Diaconescu a declarat că "aşteaptă să vadă ce se va întâmpla pe scena politică".

O altă decizie importantă pentru scena politică este cea a lui Marian Sârbu. "Cel târziu mâine dimineaţă voi decide dacă plec din PSD", a spus el.

Structura actuală a Parlamentului

Până când răspunsurile la aceste întrebări îşi vor găsi un şi raspunsuri, iată care este actuala coloratură a Parlamentului, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat:

Din cei 333 de deputaţi, cel mai mare număr de mandate este deţinut de PDL, cu 121 de deputaţi. Din acest grup parlamentar au plecat şase deputaţi, au venit şase deputaţi. Astfel, numărul de mandate câştigate la alegeri a rămas acelaşi.

Pe de altă parte cea mai mare pierdere a suferit-o alianţa PSD+PC. 13 este numărul celor care au ieşit din acest grup, 11 au plecat l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 27 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 42 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 47 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 55 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°