Lucian s-a nascut dincolo de calea ferata. Nu pe camp sau pe un rambleu, ci intr-o casa ca toate casele.
Dar cum taica-su si alti cativa indaratnici din fire isi rasfirasera gospodariile dupa cum ii taia capul pe maidanele si vaioagele de dincolo de linii, toata copilaria si, de fapt, toata viata lui Lucian au fost marcate de sentimentul ca el e un alt fel de om decat ceilalti. Nu mai bun, nu mai rau. Altfel, cu totul altfel. Orasul se termina la calea ferata, iar mai departe, adica dincolo, isi duceau existenta niste ciudati, cu care nu era bine sa ai de-a face.
Dincoace de calea ferata, aliniati cum se cuvine, casa langa casa, isi duceau traiul mii de oameni, fara ca vreunul sa strice ordinea. De ce aia de dincolo de calea ferata isi tranteau casele la nimereala, fara nici o aliniere? Cetatenii de dincoace de calea ferata n-ar fi stiut sa spuna clar ce-i deranja. Insa faptul ca pana si gastele ezitau sa treaca de linii li se parea premonitoriu. Aia de dincolo aveau ceva de ascuns, aveau ceva pe suflet, aveau ei niste motive sa nu li se uite nimeni peste gard. Candva, urma fara indoiala sa-i calce politia.
Casa lui Lucian se afla cel mai aproape de tren. Prima din punctul de vedere al celor de dincoace si ultima din punctul de vedere al celor de dincolo. Cand Lucian iesea la poarta ca sa se uite la copiii care se jucau pe ulita, in prafaraia ce se sfarsea la calea ferata, acestia se opreau brusc din chiraiala si il fixau mirati, ca pe unul invoit de paznicul sau sa stea cateva ore afara.
Ca vegetau toata ziua in curtile lor sau pe bancile de la strada, pentru locuitorii de dincoace de calea ferata lucrul n-avea nici o importanta. Cand insa nevestele ciudatilor de dincolo plecau la cumparaturi sau unii din ciudati ieseau si sprijineau o vreme stalpii portilor cu tigara-n gura, insemna ca ei nu se mai gaseau inauntru. Se gaseau afara. Pentru co
