Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gâdea, condamnat pentru insultele la adresa şefului CNAS

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 iunie 2013 ·

Judecătorii au taxat mitocăniile directorului Antena 3 cu doar 5.000 de lei, daune morale. În direct, el l-a făcut „nesimțit” și „dobitoc” pe fostul șef al CNAS, Lucian Duță.

1 /.

Realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei” şi postul Antena 3 trebuie să-i plătească în solidar lui Lucian Duţă, fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), suma de 5.000 de lei drept daune morale. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit că Lucian Duţă a fost jignit în mod repetat în emisiunea „Sinteza Zilei”, moderatorul Gâdea catalogându- l „dobitoc”, „nesimţit” şi „mitocan”.

Dacă hotărârea rămâne definitivă, el trebuie să publice toată sentinţa instanţei într-un ziar naţional. Discuţiile din platou, în emisiunea din 22 februarie, s-au purtat pe marginea lipsei de morfină cu care s-ar confrunta pacienţii din România.

„Criminalii” din Guvern

Discursul lui Gâdea a fost unul cu accente religioase, similar celor ţinute de unii pastori, iar guvernanţii au fost numiţi „nişte criminali”. Gâdea a acceptat cu greu o intervenţie telefonică din partea lui Duţă. Acesta se poate auzi pe fundal cum încearcă să le explice celor din producţie că nu este lăsat să vorbească.

Lucian Duţă: „Domnul Gâdea, surprinzător pentru mine este că aţi început să apăraţi firmele de medicamente”.

Mihai Gâdea: „Dvs. sunteţi un nesimţit dacă asta aţi înţeles! Pentru că eu apăr altceva, domnul Duţă. Apăr pacienţii care sunt bolnavi de cancer şi de leucemie şi care nu au morfină. Dacă nu înţelegeţi asta, sunteţi un dobitoc!”.

CITIŢI ŞI: DAUNE MORALE: Mihai Gâdea şi Antena 3 au pierdut procesul cu Lucian Duţă. Fostul şef al CNAS a fost jignit la „Sinteza Zilei”, făcut „dobitoc”, „nesimţit” şi „mitocan”!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 34 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 47 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 38 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 47 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 12 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°