Odata cu inmormantarea celor sapte victime ale exploziei din subteranul minei de la Anina (judetul Caras-Severin), orasul se pregateste sa isi duca viata mai departe. Au plecat ziaristii si carele de reportaj, nu se mai inghesuie fotografii si operatorii de televiziune. Marimile actuale, care se grabisera sa ajunga la Anina in ziua accidentului, dar nu au avut timp sa discute cu "plebea", nu au venit si la inmormantare, scutind localnicii de vorbe frumoase in care nu mai crede nimeni. S-a dus ultima certitudine Odata cu inchiderea minei, despre care nimeni nu se aventureaza sa spuna daca se va mai deschide vreodata, pentru familiile care depindeau strict de salariile incasate pentru munca din subteran se anunta vremuri grele. Disponibilizati cu ordonanta, oamenii stiu ca vor primi fiecare cate 200 de milioane de lei si li se va plati ajutorul de somaj vreme de doi ani. In loc sa-i bucure, asta ii intristeaza mai mult: au vazut la precedentii disponibilizati cat de repede se pot termina banii si cat de greu se traieste cand acestia nu mai vin de nicaieri. Comerciantii care au avut si ei cateva zile bune pentru incasari - datorita ziaristilor stationati in zona - se intorc acum la vanzarile pe datorie. Sansa unui alt loc de munca nici nu exista ca varianta, in conditiile in care pana acum investitorii nu s-au inghesuit sa ajunga la Anina. Potentiala deschidere a vreunei afaceri nu intereseaza daca banii pe care ii primesti trebuie sa asigure traiul pentru cine stie cata vreme. Unii se gandesc sa-si cumpere cate o casa sau apartament si incearca sa o ia de la inceput. Altii spera ca isi vor gasi norocul prin alte parti de tara, mai bogate. Dintre cei care traiesc de mai multe generatii in Anina, putini vor sa mai paraseasca meleagurile natale. Ei spera sa se poata intretine din ceea ce pot produce pe langa case. Pentru cei de la blocuri insa viitorul are tot mai m