Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vind craniu stare buna, fara mandibula"

Publicat in HotNews, vineri 25 martie 2005 ·

Cei care vor sa devina doctori invata mai intii sa fie comercianti si abia apoi sa trateze bolnavi. Asta pentru ca, la primul examen dificil din anul I, trebuie sa faca rost de un craniu uman. Preturile sint destul de mari pentru buzunarele unora dintre ei, mergind pina la 60 de euro pentru un craniu "in stare buna de functionare".

Multi dintre "furnizori" sint tot studenti la Medicina, care au trecut insa de acest examen. Altii se descurca si din cimitire desi, oficial, administratorii nici nu vor sa auda de asa "afaceri".

Examenul la Anatomie din anul I de Medicina este considerat prima proba de foc a studentului. Asta si pentru ca, la acest examen, viitorii medici trebuie sa cunoasca extrem de bine structura corpului omenesc. Craniul e una dintre cele mai complicate parti anatomice din organism. In interiorul sau se afla creierul, dar si segmente ale organelor de simt (ochiul, urechea, mucoasa olfactiva).

Craniul ca mostenire de familie. Nu toti studentii insa pot sa studieze in detaliu aceste aspecte din lipsa "materialului didactic". "Sint foarte putine cranii pentru 800 de studenti, dar fiecare se descurca cum poate. Si eu am avut un craniu cind eram student, dar am fost norocos pentru ca l-am mostenit din familie, impreuna cu alte carti de medicina.

Acum sint foarte scumpe, iar bursele atit de mici. Nici acasa nu le putem da craniile pentru ca sint foarte greu de procurat. In plus, se sparg si se pierd usor. Ar fi prea complicat, iar noi primim putine cadavre pe care le putem folosi pentru studiu", spune prof. dr. Alexandru Ispas din cadrul Facultatii de Medicina Bucuresti.

Cranii in stare mai proasta - 2.000.000 de lei. Carmen Baldovin, studenta in anul V la Facultatea de Medicina, isi aminteste cu groaza de examenul de anatomie din primul an: "Cel mai greu a fost sa fac rost de craniu. Era 50 de dolari unul. Ar

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 6 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°