Populaţia stabilă recenzată din România a scăzut cu peste 2,6 milioane de persoane în ultimul deceniu, ajungând la 19.043.767 de persoane şi atingând astfel cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 35 de ani, potrivit datelor preliminare ale celui mai recent recensământ făcute publice de către reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS).
Ea este însă similară cu cea înregistrată în urma recensământului din anul 1966 şi este mai mare cu peste 3,1 milioane de persoane decât cea din 1948 când populaţia stabilă a României era de 15.872.624 de persoane.
Cea mai mare populaţie stabilă înregistrată în ultimii 64 de ani a fost cea din 1992, când numărul românilor ajunsese la peste 22,8 milioane.
Sursă: gândul.info (date INS)
În Municipiul Bucureşti locuiesc, în prezent, peste 1,6 milioane de români, aici având însă loc o scădere a populaţiei stabile recenzate de aproape 13% faţă de anul 2002.
Judeţul cu cei mai puţini locuitori este Tulcea, aici înregistrându-se şi cea mai mică densitate a populaţiei la nivel naţional, mai exact de doar 24 de locuitori pe kilometru pătrat.
Dacă la nivelul întregii ţări, în ultimii 10 ani, s-a putut observa o scădere a populaţiei stabile, singurul judeţ care nu s-a confuntat cu o astfel de situaţie a fost Ilfov. Aici populaţia stabilă recenzată a crescut în 2012 faţă de 2002 cu peste 21%.
Cea mai mare parte a populaţiei din România este formată din femei aşa cum se întâmpla şi în urmă cu 10 ani. Cu toate acestea, dacă la acea vreme nu exista niciun judeţ unde numărul bărbaţilor să fie mai mic decât cel al femeilor, în prezent acest lucru se întâmplă în judeţul Vaslui unde, în ciuda faptului că diferenţa este mică, populaţia masculină este mai mare decât cea feminină.
Numărul bărbaţilor care au plecat însă peste hotare pe o perioadă îndelungată de timp a fost mai mare dec