Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu sapte victime in zona Targu Cucu

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 31 martie 2005 ·

•Ieri dimineata, un grav accident de circulatie a avut loc in zona Targu Cucu •In urma coliziunii dintre un microbuz si un tramvai, trei persoane s-au ales cu traumatisme craniene, iar alti patru cu leziuni usoare

Ieri, in jurul orei 11.00, in zona Targu Cucu a avut loc un grav accident de circulatie. In urma coliziunii dintre un microbuz si un tramvai au rezultat 7 victime. Trei dintre aceste persoane au fost internate imediat la Spitalul de Urgente, iar celelalte patru au suferit rani usoare. Cu toate acestea, neatentia soferului microbuzului putea sa provoace o adevarata catastrofa, cu zeci de victime omenesti. Astfel, ieri dimineata, microbuzul B 32 NKS, apartinand firmei Autobuzul SA, se deplasa din directia Bulevardului Independentei catre Strada Elena Doamna. Soferul microbuzului, Mihai Diaconu, se grabea sa-si incheie traseul 28, pe care efectua calatorii. Dupa ce a oprit in statie, Diaconu, fara sa ia in seama semnul din intersectie ce-l obliga sa cedeze trecerea, a demarat cu o viteza foarte mare inca din primele secunde ale pornirii microbuzului. "Soferul a declarat ca s-a uitat in dreapta in momentul in care a plecat de pe loc. Dar nu aceasta este directia in care trebuia sa se asigure, ci stanga. Daca viteza ar fi fost mai mare, s-ar fi putut intampla o adevarata tragedie", a declarat Vasile Tanase, seful Biroului Siguranta Circulatiei din cadrul Regiei Autonome de Transport Public (RATP). Din directia opusa, strada Elena Doamna spre Piata Unirii, venea un tramvai care efectua calatorii pe traseul numarul 7, condus de catre Adrian Chirila. Microbuzul a lovit din plin partea dreapta a tramvaiului. In urma coliziunii, trei persoane din microbuz s-au ales cu traumatisme craniene si cervicale, iar alte patru cu leziuni usoare. Astfel, Angela Georgiana Ghetiu, Monica Pascariu si Elena Ciomac au fost internate la Spitalul de Urgente cu diagn

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 33 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 57 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 28 minute
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 17 minute
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 2 ore
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

VIDEO Suporterii Borussiei Dortmund au invadat Londra înainte de finala cu Real Madrid - Imagini spectaculoase cu fanii nemți

HotNews acum 44 minute
​Finala UEFA Champions League dintre Borussia Dortmund și Real Madrid a împărțit în două capitala Angliei, acolo unde va avea loc ultimul act al celei mai tari competiții inter-cluburi. Suporteri Borussia DortmundFoto: Eibner-Pressefoto/Bert Harzer

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°