Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Liceul de Informatică se consumă cu 30% mai puţină electricitate

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 28 aprilie 2007 ·

Ieri, la Liceul de Informatică Grigore Moisil a fost prezentat un sistem de „bună practică” a iluminatului eficient în şcolile din Braşov. Este vorba despre un program-pilot, care a fost aplicat doar în clasele aflate la etajul I al acestui liceu. Sistemul a fost prezentat ieri în faţa reprezentanţilor autorităţii publice locale, dar şi a unora dintre oaspeţii conferinţei Energie-Cites. Viceprimarul Gabriel Andronache spune că este vorba de un sistem complet automatizat a intensităţii luminii artificiale în funcţie de lumina naturală şi de momentul zilei în care se foloseşte lumina. „Acest sistem are ca element principal senzorii de prezenţă. Dacă nu detectează prezenţă umană în puţine minute se stinge lumina. Este un exemplu de bună practică. Ceea ce s-a realizat aici s-a realizat pe cheltuiala sponsorilor şi s-a realizat pentru a avea un exemplu în cadrul conferinţei Energie Cites. Acest sistem de iluminat permite reducerea consumului de energie electrică şi în acelaşi timp este foarte bun pentru sănătatea elevilor, deoarece lumina este distribuită în funcţie de vremea de afară sau de cantitatea de lumină la un anumit moment al zilei”, ne-a explicat viceprimarul Gabriel Andronache.

Proiectul a fost realizat cu sponsorizări ale firmelor Moeller şi Philips, care au venit cu echipamentele şi firma Flash Lighting, care a montat totul. „În 10 clase din 24 am schimbat vechiul sistem de iluminat, cu noile lămpi. Toate lămpile sunt controlate în mod automat prin intermediul unor senzori. Luminile se aprind automat dimineaţa şi se sting la o anumită oră, cantitatea de lumină este întotdeauna constantă, calculată în funcţie de lumina naturală. De o săptămână i-am dat drumul, şi după primele măsurători, cred că vom avea o reducere a consumului de electricitate de cel puţin 30%”, ne-a declarat Sansebeş Eugen, directorul Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Lingourile de aur se vând ca pâinea caldă în magazinele şi automatele din Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Pe lângă ramen şi cârnaţi, magazinele din Coreea de Sud au un nou articol popular în stoc – lingourile de aur, relatează CNBC. Cel mai mare lanţ de magazine de proximitate din ţară, CU, a colaborat cu Korea Minting and Security Printing Corporation

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum o ora
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 2 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 18 minute
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 8 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Momentul în care o polițistă din Cluj îi pulverizează în față unui coleg spray lacrimogen, în timp ce acesta încerca să imobilizeze un individ agresiv VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Imagini incredibile au fost surprinse miercuri, 8 mai, în Cluj-Napoca. O polițistă a fost filmată de un martor în timp ce părea să dea cu spray lacrimogen chiar în fața propriului coleg, care se lupta cu disperare să imobilizeze un agresor, în mașin

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 11 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°