Autorul „Orbitorului“ revine pe piaţă cu o nouă apariţie editorială. În opinia lui, aceasta finalizează „o trilogie a inocenţei“. Editura Humanitas publică la sfârşitul acestei săptămâni un volum proaspăt de Mircea Cărtărescu. „Frumoasele străine“ cuprinde trei povestiri în notă comică.
„Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în «Levantul» şi în «Orbitor», în «Enciclopedia zmeilor» şi în «De ce iubim femeile», a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În «Frumoasele străine», ele sunt coarda dintâi.
Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate.
Sunt «road movies», mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare". Astfel sună prezentarea noului volum al lui Mircea Cărtărescu.
Ccriere (dis)continuă
„Am publicat textele din «Frumoasele străine» timp de 58 de săptămâni, în serial, în revista «7 seri». Nu e vorba, prin urmare, de o carte elaborată, ci de un text în continuă/discontinuă scriere, un film sau un vis cu ochii deschişi. Ca şi în cazul unei scrieri precedente, «De ce iubim femeile», publicarea în foileton şi-a lăsat amprenta stilistică asupra textului prin directeţea, imediateţea, sper că şi naturaleţea scriiturii", a declarat Mircea Cărtărescu pentru „Adevărul".
Sâmburele melancolic
La întrebarea de ce a optat pentru un amalgam eclectic de personaje, scriitorul a replicat: „Pur şi simplu le-am întâlnit pe dru