Ceea ce s-a întîmplat în ultima vreme la Chişinău a adus din nou în mass-media din România "problema basarabeană". Altminteri, în mod curent, nici agenda publică, nici interesul presei nu acordă prea multă atenţie românilor de peste Prut. Desfăşurată multă vreme predominant în registrul sentimental al "podurilor de flori", relaţia cu basarabenii n-a reuşit, într-un deceniu, să se aşeze pe o minimă bază pragmatică, iar în ultimul timp, după ce România a început să meargă mai repede şi mai drept către NATO şi Uniunea Europeană, a apărut ideea că - fatalitate! - graniţa de Est a viitoarei Europe va fi pe Prut, deci românii de dincolo vor rămîne, inevitabil, pe dinafară. Nu se poate spune că, în toţi aceşti ani, instituţiile statului român nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe românii din Basarabia: de la livrarea de energie electrică pînă la donaţiile de cărţi, se pot inventaria multe acţiuni concrete. Problema este că acestor manifestări le-a lipsit coerenţa: din diverse motive, statul român nu a avut o politică sistematică faţă de Republica Moldova, această ţară vecină cu un statut special. Probabil că singurul program coerent care a funcţionat bine şi care a fost orientat pe termen lung îl constituie sistemul de burse acordate de statul român elevilor şi studenţilor basarabeni, care vor forma viitoarea elită intelectuală de dincolo de Prut. Cu condiţia, desigur, ca ei să se întoarcă dincolo de Prut... Acolo, imaginea României este, în prezent, contradictorie, rezultat al manipulărilor şi propagandei. Începînd cu inventarea aberantă a "limbii moldoveneşti" şi sfîrşind cu recentele atacuri directe ale preşedintelui Voronin împotriva României, s-a lucrat intens, în numele independenţei şi suveranităţii, la întocmirea în pripă a unei noi identităţi etnice şi culturale, diferită de a românilor "din ţară". Prin încercarea de a impune obligativitatea învăţării limbii