Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecarisajul, rezolvat cu 84 miliarde de ROL

Publicat in Adevarul, miercuri 1 martie 2006 ·

director pentru zootehnie în Ministerul agriculturii, ministerul vrea ca incineratoarele să fie rupte de combinate, ca societăţi independente, cu contabilitate separată, care să permită director pentru zootehnie în Ministerul agriculturii, ministerul vrea ca incineratoarele să fie rupte de combinate, ca societăţi independente, cu contabilitate separată, care să permită controlul cantităţilor. Dacă, iniţial, statul alesese să subvenţioneze cu 50% investiţia proprie a combinatelor zootehnice în capacităţile de prelucrare, ulterior s-a renunţat, dar aceştia pot apela la SAPARD. Pentru 2006, în bugetul agriculturii sunt alocate 84 de miliarde ROL pentru deconturile din ecarisaj. Deşi suma nu e mare, explică Miron Moldovan, director buget-finanţe în ministerul agriculturii, ea se bazează pe faptul că sistemul va fi funcţional abia spre sfârşitul anului, în plus suma poate fi suplimentată la rectificarea bugetară. Licitaţiile de concesionare, de care se ocupă ADS, abia încep. Conform directorului ADS, Tanczos Barna, prima licitaţie, desfăşurată în decembrie 2005, s-a anulat "pentru că ofertele au fost depuse

la plesneală

": în dosare cu şină în loc de plic închis, cu documentaţii incomplete etc. O a doua licitaţie este în curs, în faza achiziţiei caietelor de sarcini. Până acum s-au înscris 40 de societăţi comerciale, româneşti şi străine. Rezultatele vor fi cunoscute spre sfârşitul lunii martie. Mihai Dumitru, de la Delegaţia Comisiei Europene, apreciază că timpul rămas este foarte scurt şi "orice nouă întârziere reduce şansele de a avea un sistem conform la data aderării". Conform şefului ADS, investiţia într-un combinat se ridică la 2-3 milioane de euro. Cum va deveni funcţional un sistem naţional în numai câteva luni, după ani de zile de tergiversări, rămâne de văzut. şi notat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 7 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Irina Begu, eliminată de Danielle Collins, în optimi la Roma

News.ro acum 7 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Begu a fost învinsă de sportiva americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, scor 6-0, 6-3. Meciul a durat 67 de

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 9 ore
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 8 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°