Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Zăporul de pe Bistriţa, învins din judeţul Suceava

Publicat in Adevarul, marți 28 decembrie 2010 ·

Valerian Ciaglic spune că soluţiile împotriva fenomenului se aplică în amonte. Efectul creşterii infiltraţiilor în subteran pe cursul Bistriţei a fost analizat ieri la o întâlnire organizată la Prefectură.

Soluţia hidrologului Valerian Ciaglic împotriva formării zăporului pe Bistriţa a fost analizată ieri de şefii de la Prefectura Neamţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) şi Hidroelectrica.

Visează să cureţe Bistriţa de gheaţă

Neamţ: Are soluţia împotriva gheţii de pe Bistriţa

Fostul hidrolog şef de la staţia din Piatra Neamţ, care susţine că apa râului care se infiltrează în subteran şi reintră apoi în albie poate creşte temperatura Bistriţei astfel încât să se diminueze fenomenele care stau la baza apariţiei zăporului, a fost ascultat timp de peste două ore.

Ion Păvăleanu, şeful SGA, a spus că investiţia licitată recent pentru reducerea riscului de inundaţii în zona Borca-Poiana Teiului prevede diverse lucrări de apărare pe o lungime de 15,6 kilometri şi nu betonarea totală a albiei. Acestea sunt programate să înceapă în primăvară.

Invitat la şantierul de pe Bistriţa

Prefectul de Neamţ, Mihai Archip, i-a propus lui Valerian Ciaglic să fie prezent la executarea lucrărilor, având în vedere experienţa lui de peste 30 de ani ca hidrolog.

Ciaglic a precizat însă că, pentru a fi eficiente, măsurile pe care le are în vedere trebuie făcute încă de pe teritoriul judeţului Suceava.

Hidrocentrale necesare în judeţul Suceava

Şeful Hidrocentralei „Bistriţa“, Romică Grigoriu, a spus că înlăturarea fenomenului de zăpor va fi completă doar dacă se vor mai construi două hidrocentrale cu lacurile de acumulare aferente, la Borca şi în zona Vatra Dornei.

„Aceste proiecte sunt însă foarte costisitoare şi greu de pus în practică“, a fost de părere Romică Gherg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 38 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 40 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°