Nu e săptămână în care, după weekend, ziariştii şi analiştii să nu se mire de numărul celor care au luat cu asalt plajele Mării Negre. Se caută explicaţii pentru că, logic, după atâta anticampanie făcută litoralului românesc, te întrebi dacă mai calcă picior de om. Încerc şi eu să găsesc câteva resorturi care îi împing pe români către Pontul Euxin. În primul rând cred că e vorba de o tradiţie împământenită prin anii ’70-’80. E aproape o cutumă să petreci într- un an câteva zile la munte şi alte câteva la mare. Nu-i om să nu perceapă concediul drept o baie de soare, plajă şi valuri. Suntem încă departe de turismul cultural, gastronomic, religios, de aventură sau chiar de afaceri, care se practică în alte ţări. Turismul românesc este o combinaţie între turismul family de sorginte sindicalistă şi cel de odihnă activă. În al doilea rând românul este sedentar, conservator - nu-i plac schimbările -, dar şi comod. Oricât de avantajoase ar fi ofertele turistice, tot se vor găsi destui, dacă nu cumva majoritatea care să opteze pentru “gârla” noastră autohtonă. Dincolo de teama faţă de necunoscut, unde mai poţi socializa aşa de bine dacă nu la tine în ţară? Are farmec concediul dacă nu joci o tablă cu Mitică de la trei, dacă nu te împrieteneşti la o bere cu vecinii de cearceaf? Unde mai eşti barosan - un concediu are omul pe an, plătesc oricât, dar mă simt bine – dacă nu pe falezele noastre? Poţi să te spargi în figuri afară cu aurul şi Jeepul? Se uită cineva în străinătate invidios la slipii lui nevastă-ta Dolce & Gabbana? Dincolo, în străinătate, eşti un biet anonim, ignorat elegant de toată lumea. Aici, acasă, suntem ăi mai tari! Hai pe Litoral!