Paris Jackson a vorbit în premieră despre copilăria sa alături de regele muzicii pop și despre planurile sale de viitor în noul număr al revistei americane Event.
Adolescenta în vârstă de 15 ani își dorește ca ferma Neverland unde a crescut să fie transformată într-un loc dedicat copiilor bolnavi și săraci. Paris a povestit jurnaliștilor americani despre momentul în care a fost luată roata din parcul de distracții, în urmă cu doi ani.
"Am plâns și iar am plâns. Este foarte frumos acolo, există încăo energie pozitivă", a spus fata, care își dorește să înceapă cât mai repede proiectul de restaurare.
Peste câțiva ani, adolescenta îi va aduce un tribut tatălui său: își va tatua pe braț un mesaj pe care l-a primit de la el.
"Am foarte multe amintiri cu el. A fost un tată incredibil, iar noi îl iubeam. A încercat să ne educe cât mai bine și avea mereu grijă de noi. Era foarte protector", a mai povestit Paris Jackson.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: EXCLUSIV EVZ. Victor Ciutacu vorbește, la Interviurile 2+1, despre salariul de la RTV | VIDEOAfacerile lui Nelu Iordache au intrat în picajBiserica unde preoții rup blestemele vrăjitoarelor
TOP 3 ARTICOLE POPULARE: Ceva care înfierbântă SEXUL. Cel mai bun AFRODISIACDE VEGHE PRIN CARCIUMI. Un hamburger ca-n Texas la concurență cu un crab de Alaska, arbitrați de un boier elegantLegat la gură cu bandă izolantă şi atârnat de tavan. Cum l-au terminat jocurile EROTICE pe un DJ