Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ianul, obligat să dea Internelor 726.000 $

Publicat in Adevarul, luni 21 iulie 2008 · ·

Fostul preşedinte al Clubului Dinamo este acuzat că ar fi încasat o parte din sumele de transfer ale mai multor fotbalişti Dosarul lui Vasile Ianul se află pe rolul instanţelor de aproape

Fostul preşedinte al Clubului Dinamo este acuzat că ar fi încasat o parte din sumele de transfer ale mai multor fotbalişti

Dosarul lui Vasile Ianul se află pe rolul instanţelor de aproape 12 ani de zile.

Fostul preşedinte al Clubului Dinamo, Vasile Ianul, trebuie să plătească Ministerului de Interne suma de 726.429 dolari (sau echivalentul în lei de la data efectuării plăţii), bani care ar fi fost "traşi" din transferurile mai multor fotbalişti.

Decizia aparţine Tribunalului Bucureşti, care a mai stabilit că Ianul trebuie să plătească şi dobânda aferentă calculată din 29 octombrie 1993. Deşi a fost acuzat iniţial că a prejudiciat Internele cu două milioane de dolari, Ianul a scăpat de procesul penal, deoarece fapta de care era acuzat, gestiune frauduloasă, s-a prescris. Decizia poate fi atacată cu apel.

Dosarul este pe rolul instanţelor de aproape 12 ani de zile. În acest timp, Ianul a fost arestat preventiv şi condamnat la 12 ani de închisoare pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

Ulterior, judecătorii au decis schimbarea infracţiunii de care a fost acuzat şi a trecut de pe rolul instanţelor militare pe cel al celor civile. Vasile Ianul a fost arestat preventiv în două rânduri: de pe 20 noiembrie până pe 30 noiembrie 1998 şi de pe 12 mai 1999 până pe 11 ianuarie 2002.

Transferurile dubioase

Fostul manager este acuzat de procurori că ar fi încasat, în numerar, o parte din sumele de transfer ale lui Dorin Mateuţ (Real Zaragoza - 300.000 $), Ovidiu Hanganu (Samsunspor - 150.000 $), Marius Cheregi (Cercle Bruges - 350.000 $), Gabor Gerstenmajer (CF Lucerna - 157.000 $),

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 40 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 23 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 51 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°