Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peltzer Eniko, “londoneza” care vorbeşte şase limbi

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 19 aprilie 2012 ·

Împlineşte 23 de ani în luna august, este originară din Târgu-Mureş şi în prezent munceşte la Londra ca asistent personal. Să facem cunoştinţă cu Peltzer Eniko, educatoarea care vorbeşte şase limbi! Reporter: Cum ai ajuns din Mureş în Londra? Peltzer Eniko: Am absolvit Facultatea de Psihopedagogie din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. Am fost educatoare un an la o grădiniţă şi la un moment dat mi s-a ivit oportunitatea de a pleca la muncă înAnglia. Rep.: Cu ce te ocupi în prezent? P.E.: Sunt asistent personal pentru o familie care are un birou de copiat acte. Mai ajut la firmă, însoţesc copilul familiei la grădiniţă şi lucrez cu el la aşa-zisele teme pentru acasă. Sunt la Londra de trei luni. Rep.: Cum a fost acomodarea? P.E.: Mă acomodez foarte repede, sunt deschisă la lucruri noi, mă adaptez uşor la joburi şi învăţ foarte repede limbile străine. Rep.: Câte limbi vorbeşti? P.E.: Vorbesc mai multe limbi: maghiara, româna, engleza, greaca, italiana şi spaniola. Am terminat liceul de filologie, la limbi străine, şi am avut nişte prieteni olandezi cu care de mică am vorbit engleza pe care oricum am început să o învăţ la grădiniţă. Maghiară şi română vorbeam zilnic acasă, italiană am învăţat la liceu, greceşte ştiu pentru că am locuit trei luni în Grecia şi spaniola o înţeleg la nivel conversaţional. Rep.: Ce fel de oameni îţi plac? P.E.: Îmi plac oamenii deştepţi, cu picioarele pe pământ, cu calităţi, care îşi ating scopul în viaţă. Oamenii de genul acesta mă inspiră, sunt un exemplu bun de urmat, dar nu de copiat pentru că nu vreau să copiez pe nimeni. Îmi place pur şi simplu să fiu eu. Apreciez sinceritatea în primul rând, mă atrag oamenii cu succes, de la care pot învăţa. Îmi plac oamenii echilibraţi… Rep.: Ai vreun motto preferat? P.E.: Sunt o fire serioasă, cu un stil de viaţă foarte sănătos, care munceşte cinstit pentru a-şi asigura viitorul. Mo

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în largul Mării Negre. Trei marinari sunt căutați de echipajele de salvare

HotNews acum 22 minute
​O navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de căutare în zonă, i

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 26 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 13 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°