Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără precedent în SUA: Lege marţială, sub nasul liberalilor

Publicat in Jurnalul, duminică 21 aprilie 2013 ·

Corespondenţă de la Washington, DC

Şi totul pentru un suspect de terorism în vârstă de 19 ani care, în final, a fost descoperit de un simplu cetăţean vigilent

În timp ce americanii aşteptau cu zecile de mii de la autorităţi să-şi facă treaba şi să prindă autorii atacului terorist de luni, de la Maratonul din Boston, sub nasul lor se desfăşura un eveniment fără precedent în ţara lor. În fapt, legea marţială fusese instaurată pe teritoriul a cel puţin şase orăşele din zona Bostonului. Teritoriul intrase sub control militar total.

FBI a cerut ajutor

Autorităţile intraseră în panică, disperare şi ruşinate joi seara, la trei zile de la comiterea atacului terorist care a luat viaţa a trei persoane, inclusiv un băieţel de 8 ani, şi a lăsat cu sechele pe viaţă 174 de persoane. Într-o conferinţă de presă şeful FBI se văzuse nevoit să ceară ajutorul oamenilor pentru a identifica suspecţii atacului. Astfel, ei au eliberat un material video şi câteva fotografii pe care le-au publicat pe website-ul agenţiei. În câteva ore, o armată de oameni a cotrobăit prin arhivă după fotografii din ziua maratonului. Cu ajutorul publiclui, FBI-ul a reuşit să primească mai multe fotografii ale suspecţilor, de data aceasta clare, în care se puteau vedea clar feţele celor doi suspecţi. Telefoanele Poliţiei din Boston începuseră să sune, oamenii spuneau că îi cunosc pe cei doi, că sunt fraţi şi sunt din zona Boston. În alte câteva ore, familia celor doi fusese identificată, părinţii din Rusia, mătuşa din Canada, unchiul din Maryland şi două surori din New Jersey, SUA.

Un incident aparent fără legătură

La doar cinci ore după că FBI eliberase fotografiile şi materialul video în care erau identificaţi suspecţii, un incident aparent fără legătură se petrecea în campusul universităţii MIT. Un jaf într-un magazin. Un poliţist răspunde apelului 911, se deplaseaz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 27 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 46 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 25 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°