L-au adus pe mieluţul ăla de 10 ani să le cânte: ”Hai la horă, măi, flăcăi, să jucăm bătuta măi...” Bătuta zilei, Elena Udrea, stă în mijlocul haitei sale ca o lupiţă cu botul plin de sânge, aruncând priviri tăioase lupilor folclorici de la prezidiul advers. Din sală se urlă ”Unitate! Unitate!” E un urlet de frică: de rupere, de mai rău, de neant. Nu cu puţin timp în urmă erau la putere, având totul la dispoziţie în ţara asta. Îi unea statul: când sugi la ţâţa bugetului nu mârâi. Acum au în faţă viitorul: negru, necunoscut, fără nicio soluţie. Şeful haitei tocmai le-a spus adio.

Cum se vor sfâşia pedeliştii între ei cred că interesează pe puţini oameni din ţara asta. Îmi permit totuşi să fac câteva observaţii după ziua aceasta lungă, încheiată atât de dramatic, cu mesajul de adio al lui Traian Băsescu:

1. Alegerile din PDL au fost doar o reglare de conturi în partid. Niciunul dintre cei trei candidaţi nu reprezenta o soluţie pentru creşterea formaţiunii. Niciunul nu poate să comunice în afara spaţiului îngrădit de partid, să vorbească publicului larg. În realitate, aşa cum a observat oricine, Convenţia a însemnat rămânerea sau despărţirea de Traian Băsescu. O parte din PDL a decis să se despartă. Să fie sănătoşi, şi unii, şi alţii.

2. Dintre cei trei candidaţi, singurul care a încercat să vorbească pentru mine, contribuabilul pe care jocurile dintre politicieni îl lasă rece, dar care este preocupat de efectele pe care ei/ele le produc asupra vieţii mele, a fost Vasile Blaga. A fost singurul care a vorbit de taxe şi de modul criminal în care statul român umflat şi ultrabirocratizat (de stânga sau de dreapta, tot un drac) ucide din faşă orice iniţiativă a cetăţeanului, hrănind, în schimb, căpuşele de partid. Există o parte de public ”de dreapta” care aşteaptă un singur lucru de la stat: nu să-l ajute, ci să nu-l încurce. Din păcate, modul bolovă