Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima de Crăciun a fost topită de recesiune

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

În domeniul privat, acordarea stimulentelor de Crăciun depinde esenţial de domeniul de activitate al companiei angajatoare.

Intensitatea crizei economice poate fi măsurată prin amploarea primelor pe care angajatorii le vor da în acest an salariaţilor. Primii care pierd prima sau stimulentul de Crăciun sunt angajaţii de la stat. Dacă în anii trecuţi stimulentele primite de personalul de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara varia între 0,3 şi 0,4 la sută din salariu, în acest an cuantumul primelor este zero. „Nu avem buget în acest an pentru prime de Sărbători”, a precizat Vasile Iorgovan, directorul coordonator al instituţiei.

Discuţia despre prime naşte chiar iritare la Primăria Hunedoara. „Ce prime? Noi suntem forţaţi să mergem în concediu fără plată şi să zicem mulţumesc dacă ne vom păstra locurile de muncă în această perioadă”, a declarat Monica Rada, purtătorul de cuvânt a Primăriei Hunedoara. În spitale primele de Sărbători au fost întotdeauna sinonime cu al 13-lea salariu.

„După cum merg lucrurile, mai degrabă cred că aceşti bani nu se vor mai aloca”, spune Dan Florea, directorul Spitalului judeţean de Urgenţă Deva.

Prime în natură sau deloc

Pentru Marcel Rinder, administratorul companiei de construcţii Eco Invest, Sărbătorile sunt cele mai sărace din ultimul deceniu. „Nu dăm nici un leu primă. Prioritatea noastră acum este să găsim venituri ca să salvăm firma”, spune interlocutorul. Nici în domeniul prelucrării cărnii situaţia nu e mai bună.

„Eventual, salariaţii vor primi un pacheţel cu produse”, spune Radu Furdui, director la LoriAlba Brad, firmă de industrializare a cărnii.

Ceva mai fericiţi în această iarnă sunt salariaţii care lucrează în domeniul panificaţiei. „Cei 250 de salariaţi ai noştri vor primi în acest an prime între 150 şi 200 de lei, la fel ca anul trecut”, a declarat Geor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 43 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°