Criza obligă tot mai mulţi localnici să-şi caute de lucru în agricultură, cot la cot cu românii. În cea mai grav afectată ţară din Uniunea Europeană de recesiunea economică, atitudinea populaţiei faţă de munca „de jos” s-a schimbat radical. Până acum trei ani, muncitorii străini reprezentau principala forţă de muncă din agricultura Spaniei, pentru că lucrările agricole nu prezentau interes pentru autohtoni. În provincia Castellon, unde trăiesc mulţi români, plantaţiile de portocali reprezintă una dintre principalele culturi agricole.
Mii de români îşi găseau de lucru aici în fiecare toamnă, însă criza economică a schimbat situaţia.
„Nu mi-a venit să cred!“
În ultimele săptămâni, foarte mulţi români au venit la sediile asociaţiilor agricole din Castellon în căutarea unui loc de muncă. „Zilnic, veneau cel puţin 12 persoane să întrebe de un post, iar cel puţin 10 dintre ele erau de naţionalitate română“, explică Vicent Goterris, reprezentantul Uniunii Agricultorilor din Castellon.
Dan Borjea (30 de ani), din Castellon, a lucrat an de an, din septembrie până în martie, la cules de portocale. Anul acesta a rămas surprins când i s-a spus că nu sunt locuri libere. „Nu mi-a venit să cred! Am crezut că e o glumă proastă. Întotdeauna rămâneau locuri libere şi ne întrebau dacă nu avem cunoscuţi care vor să culeagă fructe“, spune uimit bărbatul.
Încă din primele zile din septembrie, cu aproape o lună înainte de începerea campaniei agricole, echipele au fost deja complete. Structura acestora este însă diferită de anii trecuţi.
Majoritatea culegătorilor din provincia Castellon sunt spanioli, potrivit Federaţiei Cooperativelor Agricole din Comunitatea Valenciană. Anul acesta, autohtonii care şi-au pierdut locurile de muncă din construcţii şi din industria ceramică se reorientează acum către agricu