Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Întâlnire între două generații, de Ziua Vârstnicilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 2 octombrie 2012 ·

Seniorii ocrotiți în Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice din Odobești au petrecut ieri, momente de voie bună alături de elevi ai Școlii generale din cadrul Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din localitate. Astfel au sărbătorit, împreună, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, cu atât mai mult cu cât anul acesta a fost declarat Anul European al persoanelor vârstnice și al solidarității între generații. La festivitatea de ieri au ținut să fie prezenți alături de sărbătoriți, reprezentanți ai Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap, precum și Daniela Nicolaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

Startul dialogului dintre generații a fost dat de elevii clasei a VIII-a C a Liceului „Duiliu Zamfirescu” Odobești, îndrumați de profesor Mihaela Rotaru și profesorul pensionar voluntar Valeria Chetroiu, care au susținut un inspirat program artistic realizat din scenete, dans, cântece și recitări. Totodată, elevi ai clasei a V-a din cadrul aceleiași unități de învățământ au prezentat un mic program de dansuri, în timp ce preșcolari ai Grădiniței nr. 1 din Odobești au vizitat bunicii și le-au adus câte un mic dar.

Replica seniorilor la desfășurarea de forțe a copiilor a întrecut, însă, toate așteptările. Privindu-i, așezați cuminți, care pe scaune, care în fotolii rulante, unii cu priviri pierdute, alții uitându-se cu voioșie la micii artiști, n-ai fi zis că dintr-o dată, vor demonstra atâta entuziasm! Ei au dat un real recital, demarat cu poezia „Rugă pentru părinți”. Vârstnicul recitator Liviu Munteanu a reușit să redea uimitor de bine, chiar dacă în cuvinte neinteligibile, melodicitatea binecunoscutelor versuri, pentru ca imediat după el să înduioșeze asistența colegul său de cămin, Dumitru Coșug. „Dragul meu bunic, cu tine e așa de bine...Nimeni nu știe să spună o poveste așa

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 29 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 46 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°