Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urecheaţi

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 iunie 2008 ·

Piţurcă şi-a certat fundaşii, fiind nemulţumit de evoluţia acestora, din prima repriză.

Considerată a fi punctul forte al “naţionalei”, apărarea a scîr­ţîit serios sîmbătă seară, în special în primul mitan . Victor Pi­ţur­că a surprins, începînd cu un cu­plu de fundaşi inedit format din Ga­briel Tamaş şi Şte­fan Radu, care a ga­fat în mai mul­te rîn­duri în prima re­priză. De altfel, Piţi a mizat pe la­zial, deşi la şedin­ţe­le de pregătire aces­ta nu a evo­luat deloc ca sto­per, el fiind fo­lo­sit doar ca fun­daş stîn­ga. În ab­sen­­ţa lui Goian, “cen­trali” fuseseră tes­taţi Tamaş şi Ră­doi.

“Toţi cei patru fun­daşi au avut momente de neatenţie, iar mun­tenegrenii au ajuns mult prea uşor la poarta noastră”, a spus Piţi, care, la pauză, a rămas pe gazon special pentru a vorbi cu Ghionea şi Moţi, cei care au evoluat în centrul apă­rării în partea secundă.

Selecţionerul şi-a certat zdravăn oamenii din de­fen­sivă, reproşîndu-le u­­şu­rinţa cu care Vu­cinici şi com­pa­nia au ajuns la poarta lui Lobonţ . El le-a explicat că în faţa unor ad­ver­­sari pre­­cum Fran­­ţa, Ita­lia şi Olanda, care au ata­­canţi de ma­re va­­­loare, aceste gre­­şeli vor fi ime­diat penalizate.

“Nu m-a mulţumit Ştefan Radu ca stoper. De altfel, nici nu l-aş fi folosit pe acel post, dacă nu lipsea Goian”

Victor Piţurcă antenor România

“În prima repriză, apărarea a lăsat de dorit. Spre uimirea mea, fundaşii care au jucat după pauză au făcut-o mult mai bine”

Emeric Ienei ex-selecţioner România

“Dacă am judeca apărarea după partidele de calificare, am fi mulţumiţi. Cu Muntenegru s-au făcut experimente”

Miodrag Belodedici fost fundaş România

“Nu am ştiut să ne apărăm aşa cum trebuia, a fost o primă repriză foarte slabă, cu o apărare care a scîrţîit. Trebuie să îi mulţumim lui Lobonţ că am scăpat fără gol!”

Ion Crăciunescu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°