Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljenii le-au golit conturile italienilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Zeci de percheziţii au avut loc, ieri, în nouă judeţe, pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude informatice, care a produs un prejudiciu de 500.000 de euro, fiind păgubiţi în special clienţi ai Poştei italiene, din conturile cărora erau scoşi fraudulos bani.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Suceava, începând de anul trecut, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au în lucru, sub coordonarea unui procuror DIICOT, un dosar penal în care sunt vizate mai multe persoane, între care cinci cetăţeni străini. În acest dosar sunt cercetaţi şi doi tineri din comuna botoşăneană Hudeşti, unul din Bacău, altul din Băileşti (Dolj) şi o tânără din Târgovişte.

Anchetatorii au stabilit că suspecţii au constituit un grup infracţional la care au aderat 36 de persoane şi care acţiona în judeţele Suceava, Botoşani, Bacău, Constanţa, Sibiu, Dâmboviţa, Galaţi şi Dolj.

Membrii grupării sunt acuzaţi de infracţiuni informatice, prin fraudarea în special a clienţilor Poste Italiane s.p.a, după ce au obţinut datele de acces în conturile bancare on-line banking ale acestora, prin metoda phishing, au accesat fraudulos conturile şi au făcut transferuri frauduloase de bani prin Western Union.

Sursa citată arată că activitatea grupării era structurată pe trei paliere principale, respectiv: obţinerea datelor de acces la conturi bancare, efectuarea transferurilor frauduloase de bani de pe acestea şi ridicarea banilor astfel transferaţi.

Unii membri ai grupării acţionau pe teritoriul Italiei pentru obţinerea datelor de acces la conturile bancare ale victimelor şi realizarea transferurilor frauduloase către alţi membri ai grupării care, la rândul lor, aveau sarcina să ridice banii de la diferite agenţii Western Union de pe teritoriul României.

Prejudiciul estimat până în acest moment al anchetei este de aproxima

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum o ora
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 4 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 55 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 22 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°