Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Se schiază în condiţii excelente pe pârtiile de pe Valea Prahovei

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Stratul de zăpadă măsoară între 30 şi 40 de centimetri, iar tunurile de zăpadă artificială sunt pornite pe pârtiile din Buşteni şi Azuga.

Pentru că în ultimele zile, la munte a nins încontinuu, pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei sunt excelente pentru iubitorii de schi. Weekendul acesta, autorităţile locale estimează că vor avea mai mulţi turişti decât până acum în staţiuni, ţinând cont că aceştia vor beneficia de cele mai bune condiţii de schi de la începutul sezonului de iarnă.

“În acest weekend, starea zăpezii de pe pârtii va fi excelentă. A durat cel mai mult de până acum, ţinând cont că a fost frig şi a îngheţat încontinuu, nu s-a mai topit aşa cum s-a întâmplat cu alte ocazii.Se schiază pe pârtiile Sorica şi Cazacu, stratul de zăpadă fiind de 30 de centimetri. Însă tunurile de zăpadă artificială funcţionează, iar stratul va creşte”, ne-a declarat Ribana Popa, consilier în cadrul Primăriei Azuga. O urcare sau o coborâre în Azuga cu telegondola costă 15 lei, iar pentru schiori există şi cartelă pe puncte, cu cât sunt mai multe urcări, cu atât preţul scade. Urcarea cu teleschiul costă 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. Şi în Sinaia, se schiază în condiţii excelente pe pârtiileValea Dorului, Valea Soarelui şi Drum de Vară, unde stratul de zăpadă măsoară 40 de centimetri. Instalaţiile pe cablu funcţionează la capacitate maximă, o plimbare cu telecabina de la Sinaia la Cota 1400 dus-întors costând 28 de lei. Pentru împătimiţii schiurilor, un abonament ski pass pentru o zi costă 130 de lei şi este valabil pe toate instalaţiile pe cablu din staţiune. Turiştii au ajuns deja pe Kalinderu La Buşteni, pe pârtia Kalinderu turiştii au sosit încă din timpul săptămânii pentru a se bucura de zăpada care a căzut în ultimele zile. “Avem deja turişti pe pârtie, nu atât de mulţi ca în alţi ani, însă aşteptăm să sosească în număr mai mare în acest wee

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 38 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 58 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°