Literatura pentru copii a cunoscut o perioadă fenomenală în interbelic şi părea că regăsise drumul cel bun spre inima copilului român în anii '70. Comunismul, în ansamblu, a produs un mare regres în acest domeniu.

"După 1977, s-a ales praful de cele mai multe dintre lucrurile bune şi a început îndobitocirea de tip chinez", îşi aminteşte actriţa Eugenia Barbu. Momentul 1989 a readus diversitatea pe piaţa cărţilor pentru copii din România, dar adevăratele progrese s-au lăsat mult aşteptate.

În ediţia online a Luceafărului Românesc, Olga Morar face o analiză a literaturii autohtone pentru copii. "Cercetătorul bine intenţionat şi cititorul care doreşte să ia contact cu perioada interbelică, va putea să constate un tărâm al culturii, realizat prin echilibrul dintre creaţie şi traducere transpus într-o limbă curată, departe de unele schimonoseli mult prea neologice ale timpurilor actuale", spune aceasta, referindu-se la publicaţiile pentru copii.

Aproape de artă, prin joc

Morar constată că revistele pentru cei mici din acea vreme reuşeau să facă legătura dintre artă şi joc şi să aducă în faţa lumii "autorii care, jucându-se, realizează scrieri ce se vor întipări în mintea şi sufletul cititorului".

Cel de-al doilea război mondial nu a mai lăsat spaţiu educaţiei celor mici, iar primii ani de comunism nici atât. Totuşi, ambiţiile demografice ale lui Ceauşescu au dat naştere, pe lângă generaţiile de decreţei, şi unei educaţii de calitate pentru copii.

Surpriza din anii '70

"Era o mai mare deschidere, pentru că a fost acel baby-boom de după 1967. Se importa cultură pentru copii din Italia, vezi cărţile lui Gianni Rodari, iar teatrul "Ion Creangă", sub conducerea lui Alecu Popovici, a avut nişte demersuri lăudabile, în folosul copiilor", îşi aminteşte Eugenia Barbu, actriţă a teatrului de an