Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul lider al PNG Braşov, Adrian Mureşan, şi notarul Viorel Tudorache au fost condamnaţi la închisoare

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2012 ·

Cei doi au fost implicaţi în sechestrarea unui om de afaceri din Bucureşti, în anul 2008, pe care l-au obligat să vândă un teren la un preţ mult sub valoarea pieţei.

Fostul vicepreşedinte al PNG, Adrian Mureşan, împreună cu alţi membri ai lumii interlope din Braşov, au fost reţinuţi de DNA Braşov, în anul 2008, sub acuzaţiile de şantaj, lipsire de libertate şi complicitate la aceste infracţiuni. În dosar a apărut şi numele notarului Viorel Tudorache, acuzat că a fost implicat în afacerile cu terenuri ale inculpaţilor.

Potrivit anchetatorilor, indivizii l-au sechestrat pe omul de afaceri din Bucureşti în biroul notarial al lui Viorel Tudorache şi, sub ameninţări, l-au obligat să vândă un teren extravilan din cartierul Bartolomeu, al cărui proprietar era, la preţul de 45.000 de euro, deşi valoarea stabilită de specialiştii DNA ar fi fost de minimum 225.000 de euro.

După ani de procese, magistraţii Curţii de Apel Braşov i-au condamnat, zilele trecute, pe Adrian Mureşan la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în forma instigării, iar pe Radu Dîrjan, Gheorghe Marius Dîrjan, Gabriel-Darie Aculov şi Adrian Frandeş la câte 8 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate. De asemenea, Marian Aurel Arişanu a primit 7 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj sub forma complicităţii, iar Anamaria Burcă (fosta soţie a lui Adrian Mureşan) - 1 an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Notarul Viorel Tudorache a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj sub forma complicităţii.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat: Adrian Mureşan Adrian - 7.000 lei, iar Frandeş Adrian, Dîrjan Ghiorghe Marius, Dîrja

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 7 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 10 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 8 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 8 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°