Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nimic despre tatăl lui!

Publicat in Adevarul, luni 15 noiembrie 2010 ·

Britanicul Paul Chandler, răpit de piraţii somalezi, n-a primit timp de un an informaţii privind starea tatălui său, de 99 de ani. Bătrânul a murit între timp fără să afle dacă fiul şi nora lui vor fi vreodată eliberaţi. Aceasta a fost cea mai cruntă tortură pe care piraţii au aplicat-o întregii familii.

Paul şi Rachel Chandler sunt doi pensionari britanici care şi-au petrecut ultimele 12 luni şi jumătate în captivitate, după ce au fost răpiţi de piraţii somalezi în timpul unui voiaj cu iahtul pe mare, în largul insulelor Seychelles.

De-a lungul acestei grele încercări, o teamă specială le-a exacerbat celor doi sentimentele de deznădejde şi de izolare. Aceasta a fost, aşa cum recunoaşte acum Paul, citat de „The Daily Mail", teama că nu-l vor mai revedea vreodată pe tatăl lui, în vârstă de 98 de ani la momentul răpirii.

În ciuda faptului că i-au contactat periodic familia din Marea Britanie pentru a o ameninţa şi pentru a formula solicitări de răscumpărare, piraţii cu inimile împietrite au refuzat să-i ţină pe cei doi ostatici la curent cu starea de sănătate a bătrânului.

Această tăcere a reprezentat o tortură uriaşă atât pentru cei doi ostatici, cât şi pentru tatăl lui Paul care s-a prăpădit între timp fără a avea certitudinea că fiul şi nora lui vor fi vreodată eliberaţi.

Într-o înregistrare pe care piraţii au trimis-o rudelor familiei Chandler - pentru a dovedi că sunt încă în viaţă -Paul îşi spunea oful. „Nu le pasă (piraţilor, n.r.) de familiile noastre. Tatăl meu sper că e încă în viaţă, n-am nicio idee. Ar trebui să împlinească 99 de ani în iunie, dar tipilor ăstora nu le pasă. Ei cred că nu merităm o familie."

Pe lângă această tortură psihică, în mai multe rânduri, cei doi soţi căsătoriţi de peste 29 de ani au fost izolaţi unul de celălalt sau loviţi. În urma unui asemenea gest, Rachel şi-a pierdut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 50 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 53 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum o ora
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°