Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SSIF Broker a înregistrat, în primul semestru, un profit în creştere

Publicat in Bursa, vineri 10 august 2012 ·

SSIF Broker înregistrează la finele primului semestru al acestui an un profit net de aproximativ 3.13 milioane lei faţă de un profit de 1.72 milioane lei în perioada similară din 2011, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea portofoliului tranzacţionabil al SSIF Broker S.A., acţiuni cotate încadrate în categoria investiţiilor financiare pe termen scurt, a crescut cu 19.6% în primul semestru până la 34,24 milioane lei pe fondul creşterii expunerii pe piaţă în trimestrul al II-lea.

Lichidităţile proprii şi fondurile băneşti ale clienţilor destinate tranzacţiilor bursiere plasate în depozite pe termen scurt, au crescut cu 72.5% faţă de începutul anului până la 10.57 milioane lei;

Din analiza contulului de profit şi pierdere la 30 iunie 2012 comparativ cu perioada similară a anului precedent se constată că cifra de afaceri a scăzut cu 19.9% pe fondul diminuării comisioanelor medii de tranzacţionare faţă de 2 aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, ponderea veniturilor din comisioane încasate pentru tranzacţiile intermediate la BVB în totalul cifrei de afaceri a fost de 79.4% fata de 89.3% în 2011, mai arată comunicatul.

"Această creştere a volumului tranzacţionat pe segmentul de produse structurate, vine să demonstreze că lansarea de către SSIF Broker SA a certificatelor turbo cu activ suport indicele DOW JONES, a răspuns aşteptărilor clienţilor cu apetit crescut pentru risc. Diversificarea produselor oferite clienţilor rămâne principalul obiectiv al SSIF Broker S.A. deoarece credem în continuare că produsele noi contribuie decisiv la dezvoltarea pieţei de capital din România. Pentru viitor ne propunem lansarea şi a altor produse, care să atragă atenţia clienţilor oferindu-le posibilitatea de a tranzacţiona pe piaţa din România produsele de tip complex tranzacţionate pe bursele internaţionale", a declarat Grigore C

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum o ora
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum o ora
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 2 ore
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 2 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 3 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°