Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vrem stradă, vrem parcare

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 iunie 2006 ·

Expansiunea vilelor de la marginea cartierului Tractorul îi nemulţumeşte pe locuitorii blocurilor din zonă. Pentru ca Primăria să construiască o nouă stradă care să deservească vilele, ei au fost nevoiţi să renunţe la spaţii verzi şi alte acareturi.

La prima vedere, oamenii au dreptate. Doar că ei au beneficiat de anumite privilegii ale vieţii fără vecini. Şi-au făcut garaje în câmpul din spatele blocurilor, şi-au îngrădit mici grădini personale. Progresul din ultimii ani a făcut însă ca aici să răsară, precum ciupercile după ploaie, vilele oamenilor cu stare. Una câte una, casele au ajuns la „frontiera” cu blocurile, iar acum pe terenul liber rămas se construieşte o stradă. Cei de la blocuri au strâmbat din nas, dar nu au avut ce face, pentru că, de fapt, domeniul public îl acaparaseră fără autorizaţie.

Lucrările pentru realizarea noii căi de acces au început deja, iar locuitorii de pe strada General Dumitrache, de la blocurile care dau într-un fost câmp, actuală zonă rezidenţială, îşi iau deja adio de la acareturi. Unii îşi scot gardurile care împrejmuiau spaţiile verzi, alţii se uită cu jind la garajele care vor dispărea. Buldozerele vin din urmă şi rad totul în urma lor, pentru a lăsa loc unei noi străzi, o cale de acces spre vilele din zonă. Nemulţumirea celor de la bloc e mare, dar din păcate actele nu sunt de partea lor. Toată „gospodăria” din spatele blocului e întinsă pe spaţiul public, fără autorizaţie.

Braşovenii care stau în blocurile din zonă sunt hotărâţi însă să nu treacă cu vederea şi pierderea parcării, situată în spatele blocurilor, sau în faţa vilelor - în funcţie de partea din care priveşti.

„Noi nu spunem nu, vrem să se facă, dar să nu ne ia parcarea. Nu o să mai avem unde să ne lăsăm maşinile, pentru că în faţa blocului nu este spaţiu. Oricum, ghenele de gunoi vor dispărea şi ele, iar acum trebuie să ne gândim unde să

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Marea Britanie: Studenţi propalestinieni au ocupat campusuri universitare din Leeds, Newcastle şi Bristol

G4Media acum o ora
Studenţii propalestinieni au protestat la universităţi din Marea Britanie în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Studenţi din Leeds, Newcastle şi Bristol au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 37 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°