Adolescenta a obţinut zeci de diplome şi medalii la competiţiile de karate. Se pregăteşte să-şi publice versurile.
Lidia Istrate şi-a îndreptat prima dată paşii spre sport în clasa a II-a. După ce a încercat să facă tenis de câmp şi volei, dorinţa de a face sport a dus-o spre artele marţiale. „La început eram singura fată la karate şi mi se părea un pic ciudat, mă simţeam exclusă. În scurt timp, m-am adaptat şi mi-am dat seama că sportul acesta este o artă“, povesteşte adolescenta. Sub îndrumarea lui Ionuţ Ştefănescu, pietreanca activează deja de şase ani ca sportivă la Clubul Ronin din Piatra Neamţ.
Zeci de premii la concursuri
„Senseiul meu este un om deosebit, datorită lui am reuşit să mă descopăr. Pentru acest lucru şi nu numai, îl admir“, adaugă Lidia. De trei ori pe săptămână, pietreanca se antrenează două ore pentru o bună condiţie fizică, dar şi pentru participarea la competiţii. Primul concurs la care Lidia a fost prezentă s-a derulat în 2004, la Cupa Ronin, unde a obţinut locul II la kata şi locul I la kumite.
„Am avut şi eşecuri, însă după munca depusă aşteptam să fiu şi premiată“, îşi aminteşte sportiva. Au urmat alte câteva zeci de competiţii desfăşurate la Arad, Timişoara, Oradea sau Deva.
Premiile de care se declară mulţumită sunt la Competiţia Naţională de Karate în 2008 unde s-a clasat pe locurile II şi III, iar în 2009 a reuşit performanţa să urce pe locurile II şi I la kumite şi kata. „Prima dată când am obţinut o medalie şi am urcat pe podium m-am simţit fericită şi mândră de performanţa mea“, adaugă campioana.
Pentru că este susţinută de familie şi iubeşte acest sport, Lidia şi-a propus să continue activitatea sportivă la karate chiar şi în timpul studenţiei. Adolescenta are drept obiectiv să obţină centura neagră şi să se impună în competiţiile de karate organizate la nivel eu