Raluca van Staden, de origine română, este cercetătoarea care, după 12 ani dedicaţi cercetării, a descoperit un senzor care, odată introdus în sângele prelevat de la un pacient, arată în doar 6 minute dacă suferă de cancer gastrointestinal, ovarian, de sân sau de prostată.
Pentru această descoperire, românca şi soţul ei au primit premiul ProInvent, trei medalii de aur şi numeroase premii speciale internaţionale la saloanele de la Geneva, Varşovia şi Moscova.
Paula Herlo, corespondentul Ştirilor ProTv
Duminică, 25 martie, de la 18:00, corespondentul Ştirilor ProTv, Paula Herlo, o aduce în faţa telespectatorilor pe cea graţie căreia celulele canceroase pot fi detectate înainte de a forma o tumoră. „Pe scurt, tehnicile actuale de diagnosticare nu sunt atât de performante încât să descopere un cancer în stadiul de pre-tumoră, aşa cum face senzorul Ralucăi”, a declarat Paula.
România se află pe primul loc în Europa privind incidenţa cancerului de sân şi în fiecare an 6000 de paciente sunt diagnosticate, uneori prea târziu. Raluca van Staden visează să scoată pe piaţă un aparat de dimensiunea unui glucometru, pe baza căruia românii vor putea să-şi stabilească singuri, acasă, riscul de a face cancer. Povestea unei românce a cărei descoperire ar putea salva nenumărate vieţi, duminică, la România, te iubesc!, într-un reportaj realizat de laureata premiului Emmy, Paula Herlo.
Marfa contrafăcută vândută în magazine cu pretenţii
Marfa contrafăcută nu se mai vinde de mult în portbagajul maşinii sau în ganguri obscure, ci în văzul tuturor, acolo unde consumatorii s-ar aştepta cel mai puţin: în magazinele cu pretenţii. În aceeaşi ediţie a emisiunii, Rareş Năstase atrage atenţia telespectatorilor asupra unui fenomen care se dezvoltă încet şi sigur sub ochii românilor: piaţa produselor contrafăcute.
Rareş Năstase,coresponden