Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase, invitat la Congresul PSD

Publicat in Press Alert, duminică 7 aprilie 2013 ·

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu susţine că Adrian Năstase va participa la Congresul social-democraţilor, fiind invitat, însă nu a putut răspunde unei întrebări legate de eventuala funcţie pe care acesta ar urma să o primească în partid, declarând doar că Năstase rămâne “un om cu opinie”, informează Mediafax. Întrebată astăzi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, ce funcţie şi ce rol ar urma să aibă Adrian Năstase în PSD, Ecaterina Andronescu a afirmat că nu poate răspunde, deoarece nu ştie ce îşi doreşte Adrian Năstase.

“Mi-e foarte greu să vă dau răspunsul. În discuţia pe care am avut-o ieri (sâmbătă – n.r.) – a fost prima discuţie pe care am avut-o cu Adrian Năstase de când este în libertate -, nu mi-a dat să înţeleg că ar veni la congres pentru o funcţie. Nu ştiu să vă dau răspunsul la această întrebare, dar va veni la congres pentru că domnul Ponta i-a invitat pe toţi foştii preşedinţi ai PSD. O să fie şi domnul Gherman şi Iliescu, Năstase şi Geoană. Toţi vor fi pe scenă la congres”, a declarat Andronescu.

Vicepreşedintele PSD a adăugat, că indiferent dacă i se va da sau nu o funcţie în structurile de conducere ale PSD, “Adrian Năstase rămâne Adrian Năstase”. “Indiferent că i se dă sau nu o funcţie, Adrian Năstase rămâne Adrian Năstase. Un intelectual cu competenţe ce nu mai trebuie să fie argumentate, un om care are opinie, un om care a citit şi citeşte mult, un om care are capacitatea de a fi mereu creativ. Şi în politică este nevoie de creativitate”, a conchis Ecaterina Andronescu.

Aceasta a participat, astăzi, la Alba Iulia, la conferinţa judeţeană a PSD Alba, în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a organizaţiei. Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat în 26 iunie 2012, a fost eliberat în martie din Penitenciarul Jilava.

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu susţine că Adrian Năstase va participa la

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°