Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda: PDL nu va recunoaşte referendumul dacă Executivul va face modificări privind desfăşurarea lui

Publicat in Romania Libera, marți 17 iulie 2012 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, marţi, că, potrivit legii, Guvernul putea să stabilească măsurile privind referendumul până pe 16 iulie şi a precizat că PDL nu va recunoaşte referendumul dacă Executivul va face modificări privind desfăşurarea acestuia, potrivit Mediafax.

"Orice schimbare privind regulile de validare a referendumului, durata referendumului, stabilită la o zi, intervalul orar 08:00 - 20:00 ne duce în situaţia de a nu recunoaşte referendumul", a precizat Cristian Preda, într-o conferinţă de presă.

El a prezentat articolul 48 din Legea referendumului potrivit căruia măsurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul naţional se stabilesc de Guvernul României în termen de zece zile de la data la care a fost anunţat referendumul.

"Asta înseamnă că aceste măsuri puteau fi stabilite până pe 16 iulie. Asta înseamnă că planurile anunţate de ieri încoace referitoare la durata votării sunt planuri în aer, nu mai pot fi luate asemenea măsuri, pentru că a expirat termenul până la care Guvernul trebuia să decidă ceva. Sperăm că Guvernul nu va proceda cum ne-a obişnuit în ultimele două săptămâni şi anume să încalce legea sau să o modifice în cursul jocului. Cerem în mod explicit ca nu cumva vreo modificare referitoare la durata referendumului să fie făcută. Dacă se va întâmpla aşa ceva, nu vom recunoaşte referendumul", a adăugat Cristian Preda.

El a vorbit şi despre ordonanţa declarată neconstituţională de Curtea Constituţională referitoare la atribuţiile CCR şi a arătat că singura soluţie raţională care este în acord cu cerinţele Comisiei Europene este respingerea acestei ordonanţe printr-o lege, care ar urma să fie depusă miercuri la Parlament.

"Înţelegem că USL refuză să facă acest lucru, refuză să se ţină de promisiunea de a respecta deciziile Curţii. Explicaţia e simplă, pentru că e voba de acele hotărâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 22 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 3 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 4 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°