Superstarul rock va fi noul protagonist al campaniei brandului francez, ce va fi lansată în această toamnă. David Bowie, cel care a inspirat designeri precum Jean Paul Gaultier, care a rescris istoria costumelor de scenă şi care a fost, recent, subiectul unei expoziţii la muzeul Victoria&Albert, din Londra, a acceptat să fie model pentru prima dată.
Potrivit „Womenswear Daily”, starul a semnat deja, urmând să apară în clipul publicitar, în două părţi, „L'Invitation au Voyage”. Surse ale publicaţiei menţionează că Bowie ar fi filmat deja pentru campania publicitară în această vară, la Veneţia.
Prima parte a clipului „L'Invitation au Voyage” a fost lansată în noiembrie, anul trecut, şi a avut-o drept protagonistă pe Arizona Muse. Aceasta a putut fi văzută alergând prin muzeul Louvre, înainte să-şi ia zborul într-un balon roşu, cu dungi albe.
Artistul se alătură unui şir întreg de celebrităţi care au reprezentat casa de modă franceză, recunoscută pentru campaniile elaborate. Madonna a iscat controverse când a pozat, în 2009, din cauza ipostazelor mult prea provocatoare. Cu un an înainte, Keith Richards a fost imaginea brandului, iar Bono, alături de soţia sa, Ali Hewson, nu lipseşte din rândul vedetelor cooptate.
Apariţia lui David Bowie este aşteptată să fie la fel de imprevizibilă precum cea a Madonnei, având în vedere traiectoria carierei sale şi stilul său inegalabil.