Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii de la Alba Iulia au dispus eliberarea inculpaților în dosarul "Trafic cu utilaje din UE"

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2012 ·

După aproape un an de arest, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au dispus eliberarea celor 12 inculpați acuzați că furau utilaje din țările UE pe care apoi le vindeu în România și în țările arabe. Decizia nu este definitivă fiind atacată cu recusr de către procurori.

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au cerut ca cei 12 inculpați să fie judecați în stare de libertate și să se dispună măsura obligatorie de a nu părăsi localitate de domiciliu. Hotărârea judecătorilor nu a fost definitivă, decizia lor fiind imediat atacată cu recurs. „Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Până la judecarea acestuia, cei 12 inculpaţi vor rămâne în stare de arest preventiv”, a precizat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt la Curtea de Apel de la Alba Iulia. În acest dosar sunt judecate 32 de persoane, 12 dintre acestea fiind arestate preventiv. Printre inculpaţi se numără şi doi hunedoreni. Cinci dintre inculpaţi, judecaţi într-un dosar distinct, disjuns din cel iniţial, care, de altfel, au şi recunoscut faptele reţinute în rechizitoriu, au fost deja condamnaţi de instanţă la pedepse cu închisoarea cuprinse între un an cu suspendare şi patru ani cu executare.

Potrivit rechizitoriului, cei 32 de inculpaţi au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ce se ocupa cu furturi de utilaje agricole şi de construcţii din state ale UE, pe care, le vindeau, apoi, în România, la sume de bani sub valoarea lor reală. Anchetatorii spun că prejudiciul creat depăşeşte 4,5 milioane de euro, nu mai puţin de peste 50 de utilaje agricole şi de construcţii fiind furate din ţări precum Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia şi Italia. Printre cei trimişi în judecată în acest caz se numără şi fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu, şi un subcomisar de la „Crimă Organizată”, cei doi fiind acuzaţi că ar fi sprijinit gruparea infracţională.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 42 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°