Este Obama un politician de stînga sau de dreapta? Iată o întrebare pe care nu mi-aş fi pus-o dacă nu ar fi existat atît de multe informaţii contradictorii cu privire la apartenenţa ideologică a proaspătului cîştigător al cursei prezidenţiale din SUA. Între emblema de comunist aplicată de unii membri ai extremei drepte din America şi cea de conservator social, cu care l-au etichetat reprezentanţii stîngii radicale din Europa, distanţa e uriaşă, iar consensul imposibil. Dincolo de declaraţiile partizane, constat că şi pe celebrul site www.political compass.org, care încearcă să ofere o distribuţie pe axa stînga/dreapta a candidaţilor americani la alegerile prezidenţiale din anul acesta, dar şi a altor lideri politici mondiali, Obama nu se situează nicăieri în altă parte decît în cadranul din dreapta, alături de politicieni precum Berlusconi sau Bush, chiar dacă se află considerabil mai la centru decît aceştia. Care este culoarea doctrinară a lui Barack Obama?
Elimin din start ipoteza conform căreia ar fi un comunist: nimic din declaraţiile, programul sau afirmaţiile cuprinse în cărţile sale nu îl recomandă ca avînd altceva în comun cu această ideologie în afară de împărtăşirea unor valori generale de stînga, precum solidaritatea socială sau credinţa în justeţea şi utilitatea re-distribuţiei. Dar este oare Obama, într-adevăr, un politician de stînga? Este o întrebare pe care am întîlnit-o în publicaţii consacrate ale stîngii europene, precum Le Monde Diplomatique, sau pe care am auzit-o din gura unor ideologi reputaţi ai noii stîngi româneşti, conectaţi puternic la socialismul european.
Cîteva chestiuni par a-i deranja, mai ales, pe stîngiştii din Europa. Una dintre ele este sistemul de impozitare propus de Barack Obama, care prevede eliminarea facilităţilor fiscale pentru cei bogaţi şi taxarea lor suplimentară. Un studiu efectuat de Tax Policy Centre d