Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iasi: Plătim pentru „odihna” autobuzelor

Publicat in Adevarul, vineri 26 iunie 2009 ·

În garajul RATP stau aliniate 20 de mijloace de transport care ne costă 90.000 de euro.

Aproape 3.500 de euro din bani publici sunt achitaţi săptămânal pentru închirierea a 20 de autobuze second-hand aduse din Olanda. Mijloacele de transport în comun au ajuns la Iaşi săptămâna trecută, iar de atunci nu au fost mişcate din garajul RATP.

„La orele de vârf murim de cald în autobuzele aglomerate, când am putea să circulăm mai comod cu altele, chiar dacă sunt vechi. Cred că sunt cheltuieli mari, dar plătim bilet şi ar trebui să avem şi condiţii”, a afirmat Costi Butnaru, student. Reprezentanţii RATP susţin că o parte din autobuzele închiriate vor fi folosite de mâine, când se va deschide şantierul de pe Cuza Vodă.

„Autobuzele galbene închiriate din Olanda vor fiscoase la stradă de sâmbătă, când vor începe lucrările la şina de tramvai de pe Cuza Vodă, dar nu pe traseele din zona centrală, unde vom introduce microbuze galbene”, a anunţat Maricel Ghercă, directorul RATP. O parte din autobuze nu vor putea fi folosite deoarece nu există suficienţi şoferi. Astăzi, RATP a anunţat organizarea unui concurs pentru zece conducători auto, la care s-au prezentat 30 de candidaţi.

„Şoferii sunt pentru autobuzele închiriate din Olanda”, a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. În cele şase luni în care microbuzele ar trebui să circule pe străzile Iaşiului, regia achită o chirie de 90.000 de euro.

„După cele şase luni, dacă vrem să păstrăm o parte din mijloacele de transport trebuie să achităm taxa de primă înmatriculare de 7.000 de euro pentru fiecare autobuz. Analizăm această posibilitate”, a completat şeful RATP.

Citeşte şi: www.adevarul.ro/articole/iasi-autobuzele-inchiriate-din-olanda-au-ajuns-in-oras.html

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 17 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 17 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°