Văzând, probabil, că teoria potrivit căreia căscatul "se ia" rezistă testului timpului (studii noi arată că oamenii sunt tentaţi să caşte inclusiv când aud sau citesc despre banalul gest), oamenii de ştiinţă i-au pus gând rău scărpinatului. Mai exact, cercetătorii de la Universitatea de Medicină Wake Forest (Carolina de Nord) au demonstrat că scărpinatul este "contagios". E drept, cei vizaţi de studiu sunt pacienţi suferinzi de diverse dermatite.
Un grup de voluntari au fost plasaţi într-o cameră de proiecţie unde au urmărit imagini cu persoane care se scarpină de zor. Alţi voluntari suferind de aceeaşi afecţiune au fost plasaţi într-o cameră de proiecţie unde au urmărit imagini "neutre". Rezultatul – voluntarii din primul grup s-au scărpinat de mama focului de două ori mai mult decât cei din al doilea grup. Explicaţia dată de unul dintre autorii studiului este că, oricât ne-am strădui să evadăm, nu suntem decât nişte bieţi prizonieri ai minţilor noastre. "Răspunsul-reflex al subiecţilor noştri a venit din cele mai profunde «straturi» ale sistemului nervos, cel care controlează comportamentul automat", spune acesta.
Văzând, probabil, că teoria potrivit căreia căscatul "se ia" rezistă testului timpului (studii noi arată că oamenii sunt tentaţi să caşte inclusiv când aud sau citesc despre banalul gest), oamenii de ştiinţă i-au pus gând rău scărpinatului. Mai exact, cercetătorii de la Universitatea de Medicină Wake Forest (Carolina de Nord) au demonstrat că scărpinatul este "contagios". E drept, cei vizaţi de studiu sunt pacienţi suferinzi de diverse dermatite.
Un grup de voluntari au fost plasaţi într-o cameră de proiecţie unde au urmărit imagini cu persoane care se scarpină de zor. Alţi voluntari suferind de aceeaşi afecţiune au fost plasaţi într-o cameră de proiecţie unde au urmărit imagini "neutre". Rezultatul – voluntarii din primul