O sa mergem putin inapoi, la Paste, pentru ca anul asta de fiecare Paste s-a intamplat ceva - si in duminica protestantilor, si de Pastele ortodox. Cand romanii sarbatoreau Invierea Domnului, eu m-am incumetat intr-o zona unde nici nu stiam ca exista asa frumusete.
Chiar daca situatia generala nu e motiv de fericire, acesta va fi un articol foarte pozitiv, pentru ca nu poti scrie despre asemenea minunatie decat cu o inima plina de ganduri placute - la Positano am vazut si romani fericiti, si locuri extraordinare.
In primul rand, as vrea sa daram repede niste idei preconcepute:
1. romanii in Italia sunt toti violatori si hoti - nu e adevarat
2. italienii ii privesc pe romani cu dispret, neincredere si ura - nici asta nu e adevarat.
Atata vreme cat nu generalizam despre italienii italieni si romanii romani, cred ca putem sa observam clar ca situatia nu e deloc asa. Faptul ca trei politicieni nemernici italieni agita o masa oarecum manipulabila nu inseamna ca italienii vor lagare de concentrare pentru romani. Ce-i drept, au si italienii masa lor, ca si noi, si sunt tot atat de guralivi si generalizatori ca si verisorii lor de langa Dunare - aici se vad originile comune. La randul lor, ei generalizeaza fapta a 5 romani - nu e ca si cum toti conationalii nostri care si-au facut drum prin Italia s-au apucat de blestematii.
Dar destul cu partile neplacute - trebuie sa va povestesc despre Positano, dupa parerea mea cel mai frumos loc de pe pamant, un veritabil colt de rai suspendat intre cer si mare, parfumat de perdelele de glicine, de livezile de portocali si de briza Mediteranei. Trebuie sa recunosc ca atata cultura geografica am ca pana anul asta nu auzisem de Positano. Cand am inceput sa ne imbogatim in tarisoara asta, am luat-o si eu ca tot romanul dornic de culturalizare, catre Saint Tropez si Monte Carlo. De asta mi-a trebuit
