Dan Lungu, În iad toate becurile sunt arse,

Iaşi, Ed. Polirom, 2011, 240 pag.

Există în actualitate o categorie de scriitori invidiaţi de colegii de breaslă, uneori cu o patimă admirativă. Pentru că aversiunea nu vine dintr-o competiţ ie valorică, cum ar fi firesc, ci dintr-o strategie de marketing cultural.

Fără a întruni adeziunile criticii de specialitate, Dan Lungu este, cu toate acestea, unul dintre numele vandabile ale literaturii contemporane. Mai ales în Europa. Se pare că, cel puţin în Franţa, Dan Lungu face parte din categoria norocoasă a scriitorilor preferaţi de librari. Cum „instituţia” criticii literare a cam dispărut, librarii selectează şi propun cititorilor – grăbiţi, debusolaţi, curioşi – nume şi cărţi. Amână, uneori, raftul al doilea, numai pentru că ei cred în autorul respectiv. Iată un mister dezlegat pentru mulţi râvnitori la un statut de scriitor agreat într-o ţară străină. Dan Lungu a devenit un specialist al turneelor internaţionale de promovare, asigurându-şi accesul într-o galerie privilegiată de scriitori. O morală: Degeaba câştigi o traducere, dacă nu ai de partea ta şi librarii. Sistemul ideal de publicitate imediată. Cel mai recent roman al lui Dan Lungu va fi un succes în străinătate pentru că autorul a învăţat şi patentat o reţetă funcţională. Cumva cunoscută. Exotismul livrat cititorului occidental trebuie numaidecât să conţină doze specifice de sociologie implicită, travestiuri livreşti, reţete comerciale despre condiţia umană, precum şi un amestec compozit de misticism, umor şi bizar. Nimic nou la prima vedere. Însă avantajul literaturii scrise de Dan Lungu provine din capacităţile lui plurivalente. Sociologul şi scriitorul Dan Lungu se reinventează în fiecare roman prin artificii eficiente. Cărţile lui sunt în primul rând dosare de existenţă. Ele transcriu colaje existenţiale şi nu ro