Putându-se practica atât în sală, cât şi în aer liber, boulderul este un sport extrem, ce necesită nu doar pregătire fizică, ci şi concentrare
Practicat pentru prima dată în Franţa, la începutul secolului XX, boulderingul constă în căţărarea pe bolovani, cu înălţimi între doi şi cinci metri. Considerat sport extrem, alături de escaladă, boulderingul este, însă, mult mai complex decât urcatul cu pereţii stâncoşi drepţi, forţând corpul să recurgă la mişcări strânse şi dificil de executat. De asemenea, spre deosebire de cei care practică alpinismul, boulderiştii nu beneficiază de siguranţa frânghiilor înfipte în stânci.
Boulderingul se poate practica atât în mediul natural, acolo unde există bolovani mai mari, cât şi în săli special amenajate, pe pereţi de până la patru metri înălţime, dotaţi cu prize (formaţiuni neregulate din material abraziv, cu ajutorul cărora se poate face căţăratul). Dacă, în sală, boulderiştii au asigurată protecţia datorită saltelelor plasate la baza pereţilor pentru escaladat, în cazul practicării sportului în aer liber, aceştia sunt expuşi mai mult riscurilor, în cazul unei căzături.
Considerată o Mecca a boulderingului, datorită densităţii de bolovani, localitatea franceză Fointainebleau reuneşte adepţi din toate colţurile lumii. Alte locuri celebre din lume unde se practică acest sport extrem sunt: Stanage, în Marea Britanie, Hueco Tanks, în Texas, SUA, Castle Hill, în Noua Zeelandă, Bishop şi Yosemite, în California, Rocktown, în Georgia şi Rocklands, în Africa de Sud. (R.F.)
Putându-se practica atât în sală, cât şi în aer liber, boulderul este un sport extrem, ce necesită nu doar pregătire fizică, ci şi concentrare
Practicat pentru prima dată în Franţa, la începutul secolului XX, boulderingul constă în căţărarea pe bolovani, cu înălţimi între doi şi cinci metri. Considerat sport extrem, alături de escaladă,
