Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOLUŢII DE CRIZĂ/Senatorul-internet de diaspora

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 februarie 2009 ·

Senatorii aleşi în colegiile reprezentând diaspora riscă să plătească din bani proprii deplasările frecvente cu avionul în ţările din colegiu, bugetul de criză nepermiţând decontarea unui număr prea mare de astfel de deplasări. Sau să folosească internetul pentru audienţe. Asta spre deosebire de senatorii aleşi în ţară, cărora li se decontează toate deplasările în colegiu, indiferent de mijlocul de transport.

În această situaţie se află senatorul li­beral Raymond Luca şi democrat-li­beralul Viorel Richeard Badea, ambii aleşi în colegii din diaspora. O soluţie pentru rezolvarea acestei probleme a venit ieri, în şedinţa conducerii Senatului din partea secretarului general al Senatului, Dan Vasiliu, care a propus să se deconteze numai două deplasări, pe perioada vacanţei parlamentare, pentru colegiul cel mai mare din diaspora.

"În rest, există activitate la Senat şi deci cei doi senatori trebuie să fie prezenţi", ne-a declarat ieri Vasiliu.

Propunerea lui Vasiliu nu a fost însă acceptată de conducerea Senatului, surse parlamentare spunând chiar că Mircea Geoană a fost cel care s-a împotrivit unei astfel de soluţii. "Acum, nici să se plimbe toată ziua prin Hawai sau mai ştiu ce ţară exotică care face parte din colegiu, dar nici să meargă numai de două ori pe an nu-i bine", ar fi comentat Geoană. Nici soluţia adoptată de deputaţi, decontarea unei deplasări pe lună în ţările din Europa aparţinând colegiului şi a unei deplasări la două luni pentru celelalte zone geografice, nu a părut acceptabilă, implicând costuri destul de mari.

Pentru a rezolva situaţia, secretarul general a primit însărcinarea să elaboreze până săptămâna viitoare un studiu comparativ cu celelalte ţări europene care au parlamentari aleşi în diaspora, gen Italia sau Franţa. Până atunci, lui Luca nu i s-a aprobat ieri nici decontarea biletelor de avi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 34 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 55 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 51 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°